Președintele PAS, Maia Sandu, a adresat în cadrul unui briefing de presă zece întrebări de la cetățeni pentru șeful statului Igor Dodon și premierul Ion Chicu. Întrebările sunt axate atât pe activitatea guvernului cât și a preșidenției.
Cele zece întrebări pentru Dodon și Chicu:
De ce moldovenii plătesc 5 lei pe metru cub de gaz, în timp ce georgienii și ucrainenii achită mult mai puțin?
De ce în Moldova benzina se vinde cu 8.40 lei/litru (fără TVA și accize), iar în Austria, o țară cu salarii mult mai mari, cu 50 de bani mai puțin?
De ce, de fiecare dată, în sezonul muncilor agricole, prețul la motorină crește chiar dacă prețul pe piețele internaționale rămâne neschimbat?
De ce, la 6 luni de la începutul pandemiei, o mască în Moldova costă în continuare de 10 ori mai mult decât costa până în pandemie?
De ce medicamentele pentru tratarea răcelii la copii în Moldova costă cu 30-40% mai mult decât în România?
De ce în Moldova plătim pentru un termometru obișnuit de 2 ori mai mult decât în Rusia (în Moldova un termometru costă 48 de lei, iar în Rusia – 21 lei)?
De ce un litru de lapte costă în Moldova 15 lei, fix ca în Germania, chiar dacă veniturile acolo sunt de multe ori mai mari, iar prețul de achiziție de la producător este de 4-5 lei?
De ce produsele alimentare de primă necesitate ca hrișca, pâinea și lactatele s-au scumpit brusc în plină pandemie?
De ce în Moldova o sticlă cu apă costă cu 30% mai mult decât în Ucraina?
De ce o călătorie cu autobuzul de la Chișinău la Călărași s-a scumpit cu 15 lei, dar condițiile de călătorie nu s-au îmbunătățit niciun pic?
Preluat de la: Timpul.md