Cel puţin zece pompieri au fost răniţi şi mai multe clădiri au luat foc după o explozie produsă în centrul oraşului Los Angeles sâmbătă seara, a anunţat Departamentul de Pompieri din Los Angeles, relatează Mediafax.
Pompierii au fost chemaţi iniţial pe strada Boylei Est în jurul orei 18.30, pentru a interveni la un incendiu produs la o clădire comercială cu un etaj.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Los Angeles, Nicholas Prange, a declarat că pompierii au intrat în clădire şi că nu a existat nimic neobişnuit, iar în acel moment s-a produs explozia.
„Ştim că suntem în pericol atunci când mergem la orice intervenţie, dar nu vrem niciodată să ajungem în această situaţie. Sperăm că toţi aceşti pompieri se pot recupera”, a spus Nicholas Prange.
Peste 230 de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiu, iar în jurul orei locale 19:15 focul era în mare parte sub control.
Deocamdată nu există informaţii privind sursa exploziei.
Massive explosion in DTLA. 10 firefighters possibly injured. A witness shot this video and said debris was raining from the sky @NBCLA pic.twitter.com/LtzQpEqH37
An explosion in downtown Los Angeles injured multiple firefighters.
The condition of the injured was not immediately known, as firefighters aimed hoses at the building in the city’s Toy District. https://t.co/5HRFLdqtu0 pic.twitter.com/BE25FYNtEM
Preluat de la: Publika.md