În două cazuri sînt cercetați conducători auto, un conațional și un cetățean al Ucrainei. Ambii șoferi au fost depistați în PTF Cahul, în cadrul controlului la trecerea frontierei.
Conaționalul a prezentat pentru mijlocul de transport o asigurare auto Cartea Verde, pretins a fi emisă de către autoritățile lituaniene. La verificarea minuțioasă a documentului, a fost stabilit că este falsificat.
Cetățeanul ucrainean a înmînat la control, printre documentele de călătorie și permisul de conducere, care ar fi eliberat de către autoritățile de baștină. Verificările suplimentare au stabilit că actul este neveridic. La audieri, străinul a declarat că își obținuse legal permisul, dar în același timp, a precizat că îl perfectase de la distanță, achitînd 3 700 grivne.
În alte două cazuri sînt vizați pasagerii unor rute ocazionale, apropiindu-se la linia de ieșire din țară prin PTF Costești. Prima persoană documentată este un conațional de 33 de ani, în portmoneul căruia a fost descoperit un permis de conducere fantezist (nerecunoscut de niciun stat). În declarații, tînărul a menționat că și l-a achiziționat în Israel, contra sumei de 1000 EUR.
Un alt pasager de 28 ani, deținător al dublei cetățenii (MDA/RO), deținea în borseta personală un permis de conducere polonez, cu semne de falsificare. Conform analizei de risc, persoana a fost supusă controlului suplimentar, unde și s-a descoperit actul falsificat. Din spusele conaționalului, permisul l-ar fi obținut în Polonia, fiind ajutat de un intermediar și l-ar fi costat serviciile acestuia 1800 EUR.
Pe fapte, polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false.
Preluat de la: Noi.md