Mai mulți artiști din Rusia și Belarus cu compus o melodie patriotică pentru susținerea președintelui Aleksandr Lukașenko, care se confruntă cu proteste în masă pe plan intern după alegerile prezidenţiale despre care demonstranţii susţin că au fost fraudate, potrivit Moscow Times.
"Nu renunțați la cel iubit", este intitulată melodia care apare pe contul de Youtube al unei populare cântărețe din Belarus. Titlul face referire la un discurs electoral din 4 august al președintelui Aleksandr Lukașenko în care s-a referit la Belarus drept „o persoană iubită la care nu renunți”.
Aleksandr Lukaşenko se confruntă de la realegerea sa controversată la începutul lunii august cu o mişcare de contestare inedită. Potrivit Minskului, aceasta ar fi orchestrată de Occident şi aliaţii lor pentru a se servi de Belarus ca de o rampă de lansare împotriva Rusiei.
Moscova, foarte precaută la început, l-a asigurat totuşi de sprijinul său şi consideră că manifestaţiile din Belarus, care nu mai contenesc de la alegerile din 9 august, sunt orchestrate de Occident, cu SUA în frunte.
Exerciţii militare ruso-belaruse, denumite ‘Frăţia slavă 2020’, sunt în prezent în curs de desfăşurare, în special în apropiere de frontiera cu Polonia, notează agenţia franceză de presă. Preluat de la: Timpul.md