Mai multe frizerii, farmacii și instituții medicale private, închise din cauza nerespectării măsurilor de protecţie împotriva COVID-19

Mai multe frizerii, farmacii și instituții medicale private au fost închise, din cauza nerespectării măsurilor de protecţie împotriva COVID-19. Declarația a fost făcută de către directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Vasile Guștiuc. Din data de 5 iunie în unitățile comerciale au fost efectuate mai multe controale, unde au fost depistate un șir de încălcări. Totodată au fost aplicate 12 amenzi. Suma totală a acestora depășește 100 de mii de lei.

„O bună parte dintre angajatori nu asigură verificarea stării de sănătate a angajaților la începutul zilei inclusiv cu efectuarea termometriei. Nu în toate cazurile sunt utilizate acele măsuri de protecție individuală și aici mă refer măști, mănuși, viziere de către angajați. Se admit în mare parte, în special la unitățile de comerț și o aglomerare a spațiilor închise”, a afirmat directorul adjunct ANSP, Vasile Guștiuc.

În urma verificărilor, a fost sistată activitatea a 16 frizerii, 7 farmacii, 4 instituții medicale private, precum şi a 5 unități comerciale cu amănuntul. Mai mult, un șir de încălcări au fost depistate și la operatorii de transport rutier. 

Autoritățile vin cu un șir de recomandări.

„Operatorii de transport rutier să efectueze permanent dezinfectarea mijloacelor de transport înaintea efectuării rutelor. Să asigure protecția personalului și dotării respective și a personalului și a unității de transport cu echipament de protecție, mănuși, măști, dezinfectanți pentru mâini și saloanelor unităților de transport”, a comunicat șeful direcției, Agenţia Naţională Transport Auto, Anton Petru.

Totodată, secretarul de stat al Ministerului de Interne, Sergiu Golovaci a declarat că 10 mii de angajați ai MAI sunt implicați în acțiuni de monitorizare a situației epidemiologice din țară. Poliţiştii au documentat cele mai multe încălcări în piețe, parcuri, în curțile blocurilor și în alte locuri publice.


Preluat de la: Publika.md