Magistrații CSJ au respins cererea avocatei Adrianei Bețișor

Astfel, magistrații au decis să trimită cauza la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată, pentru examinarea cererii de apel.

„(…) Strămutarea trebuie să fie justificată prin dovezi clare și specifice care să arate că judecătorii nu pot acționa imparțial în această cauză, ceea ce nu a fost demonstrat în mod suficient la caz. Nu s-a demonstrat că implicarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău în cauze conexe are un impact direct și negativ asupra capacității lor de a judeca imparțial această cauză (…)”, se spune în decizie.

Hotărîrea a fost pronunțată pe 7 august 2024.

În 2021 fosta șefă adjunctă a PA Adriana Bețișor a depus la Comisia de licențiere a profesiei de avocat, de pe lângă UAM, o cerere prin care solicita admiterea în profesia de avocat, dar și o cerere prealabilă prin care cerea dispunerea eliberării licenței pentru exercitarea profesiei de avocat. Ambele cereri însă au fost respinse de către membrii Comisiei: „Constatând lipsa temeiului legal care să permită admiterea în profesia de avocat, fără susținerea examenului de calificare, Comisia de licențiere a profesiei de avocat dispune respingerea cererilor înaintate ca neîntemeiate”. Ulterior, Bețișor a atacat hotărârea Comisiei la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

În mai 2023, un magistrat al Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a anulat o decizie a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat din anul 2022 și a obligat UAM, prin intermediul Comisiei, să emită în privinţa fostei procurore o hotărâre de admitere în profesia de avocat. Decizia a fost contestată ulterior de UAM.

Adriana Bețișor este fosta procuroră care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, precum „Frauda bancară”, dar și cea care a gestionat dosarul penal în care fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, în urma unui denunț depus de către fugarul Ilan Șor.

Ea a fost numită în funcţia de procuroră în cadrul PA în iunie 2011, prin ordinul procurorului general de atunci, Valeriu Zubco, iar pe 6 august 2019, a depus cerere de eliberare din organele procuraturii din „motive personale”.


Preluat de la: Noi.md