Maeștri cofetari din 11 țări s-au întîlnit în Italia pentru a face cea mai bună înghețată

Încurajați de prieteni, de pe margine, maeștri cofetari din 11 țări au încercat să cucerească juriul. Conștienți de faptul că atenția la detalii poate face diferența pentru premiul cel mare, au avut emoții uriașe.

Concurenții au creat adevărate opere de artă din înghețată. Unii au reușit să modeleze chiar personaje din filme precum Avatar sau Disney. Totul contra timp, pentru că exista riscul ca toată munca lor să se topească.

Fiecare preparat a fost evaluat la milimetru și la secundă de către jurați. Aceștia au analizat consistența, temperatura, aspectul și, mai presus de toate, gustul. Toată lumea a așteptat cu sufletul la gură numele marelui câștigător.

Italienii și-au dovedit, așadar, încă o dată supremația în acest domeniu. Echipa Coreei de Sud s-a clasat pe locul al doilea, iar Ungaria a obținut medalia de bronz.

Campionatul mondial al înghețatei este organizat o dată la doi ani, începând din 2003.


Preluat de la: Noi.md