Unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, Luvrul, și-a deschis ușile pentru vizitatori, după 16 săptămâni de pauză. Administrația a impus mai multe restricții severe pentru turişti. Dacă iniţial s-a anunţat că va activa intrarea laterală pentru ca oamenii să nu stea mult la coadă, acum se poate ajunge la muzeu doar pe intrarea de sub piramidă.
Potrivit serviciului de presă al instituţiei culturale, aproximativ 70% din săli vor fi accesibile pentru vizitatori. Cu toate acestea, toată lumea, fără excepție, va trebui să-și facă rezervare de bilete cu ora exactă a vizitei. Absolut toţi turiştii vor trebui să poarte măști și să respecte distanța socială.
Redeschiderea Luvrului face parte din noua etapă de ridicare a măsurilor de carantină la Paris.
În Franța restricțiile severe din cauza pandemiei COVID-19 au intrat în vigoare din data de 17 martie. Acestea au fost prelungite de două ori, iar începând cu 11 mai sunt anulate treptat.
Preluat de la: Publika.md