Experții în energie și securitate energetică, care au vorbit cu ”Expert”, au remarcat că obiectivele prezentate în raport sunt nerealiste, iar măsurile propuse sunt nefezabile.

Raportul a fost publicat în ajunul summit-ului ONU COP30 privind clima, care a avut loc în perioada 10-21 noiembrie 2025, la Belém, Brazilia. Autorii raportului concluzionează că acțiunile climatice globale actuale sunt insuficiente pentru a atinge o traiectorie de 1,5°C până în 2030. Acest obiectiv este fixat în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, semnat în 2015 de 195 de țări și Uniunea Europeană.

Acest raport subliniază faptul, că omenirea este în urmă la toți cei 45 de indicatori evaluați, semnificativ în urmă la 29 dintre aceștia, și se îndreaptă în direcția opusă la alți cinci. De exemplu, amprenta de carbon a industriei siderurgice, ponderea alimentelor risipite, pierderea mangrovelor, ponderea vehiculelor personale în transportul de pasageri și finanțarea guvernamentală a industriei combustibililor fosili cresc, nu scad.

Conform constatărilor WRI, pentru a ca în 2030 să fie atinsă traiectoria necesară îndeplinirii Acordului de la Paris, se cere în special:

• Eliminarea cărbunelui mai rapidă cel puțin de 10 ori: scoaterea din uz a 360 de centrale electrice pe cărbune pe an, și anularea tuturor proiectelor aflate în faza de demarare;

• Defrișările de 9 ori mai rapide: în 2024, lumea ar pierde 22 de terenuri de fotbal de pădure pe minut;

• Extinderea transportului accelerat de 5 ori mai rapidă: introducerea a cel puțin 1.400 km de linii de tren ușor, metrou și autobuz pe an;

• Reducerea de 5 ori mai rapidă a consumului de carne de vită, miel și capră în regiunile cu consum ridicat, ceea ce înseamnă reducerea consumului acestor produse cu 2 porții pe săptămînă în America de Nord și de Sud, Australia și Noua Zeelandă;

• Extinderea de 10 ori mai rapidă a proiectelor de captare a carbonului: punerea în funcțiune a 9 unități pe an, similare cu cea mai puternică aflată în construcție în prezent;

• Creșterea finanțării pentru schimbările climatice cu 1 trilion de dolari pe an, „echivalentul a două treimi din finanțarea guvernamentală pentru industria combustibililor fosili în 2023”.

Măsuri nerealiste

Rapoarte alarmiste similare au fost deja publicate foarte multe, iar publicarea lor a devenit mult mai rară de la recenta schimbare a administrației la Casa Albă. Radicalii climatici au tăcut, deoarece finanțarea lor a fost redusă odată cu venirea lui Trump. Raportul WRI de astăzi este un ecou al acelei foste splendori.

Obiectivele declarate, precum și măsurile pentru atingerea acestora, solicitate de autorii acestui document, sunt complet nerealiste. Acest lucru este așa de evident, că ne întrebăm: care este scopul acestui raport? Autorii lui declară, în esență, că obiectivele agendei climatice sunt imposibil de atins. Ei subliniază acest lucru și propun tot felul de măsuri de „accelerare”, majoritatea fiind în mod deschis distructive pentru modul de viață modern (în unele cazuri, de-a dreptul mizantrope).

Totuși, sensul fundamental al agendei climatice în ansamblu este perfect clar. Inițial, cu zeci de ani în urmă, accentul s-a pus pe epuizarea rezervelor de hidrocarburi, ceea ce a dus la propunerea de a forța oamenii să treacă la surse alternative de energie: cei care nu reușesc să facă acest lucru vor stagna, spun ei, în epoca de piatră – petrolul se va epuiza. Apoi, conceptul s-a schimbat: accentul s-a mutat pe protejarea mediului și salvarea planetei de o catastrofă viitoare inevitabilă. Ambele sunt suprastructuri religioase, înrădăcinate în dorința de a menține controlul asupra dezvoltării globale. Adică, de a împiedica țările să se dezvolte industrial pe deplin fără permisiune și de a le impune taxe „climatice”.

Încă nu demult, agenda climatică a fost avantajoasă pentru Statele Unite: o vreme, Statele Unite s-au considerat un importator major de petrol și gaze, beneficiind de prețurile scăzute ale hidrocarburilor. Acum, însă, intenționează să devină un exportator major de astfel de resurse, așa că agenda climatică este promovată în principal de europeni. Cu toate acestea, există încă mulți susținători ai Bruxelles-ului în străinătate, așa cum demonstrează raportul în cauză.

Agenda climatică ca instrument de menținere a monopolului.

În fundamentarea concluziilor lor privind ritmul necesar de renunțare treptată la cărbune, analiștii WRI se fac trimitere la modele de emisii bazate pe consumul de combustibil și generarea de gigawați. O întrebare majoră este dacă aceste modele țin cont de realitatea obiectivă.

De exemplu, se discută despre pericolele pe care centralele electrice pe cărbune le reprezintă pentru planetă. Autorii acestui raport, al căror birou se află în Washington, D.C., vizează în mod clar China. Cu toate acestea, China este un campion mondial nu numai în consumul de cărbune, ci și în modernizarea energiei pe cărbune: peste 80% din centralele electrice pe cărbune din China au fost puse în funcțiune în ultimii 20 de ani, iar eficiența și emisiile lor nu sunt semnificativ inferioare centralelor electrice pe gaz.

Da Germania, să zicem, care este cel mai mare sistem de producere a energiei pe bază de cărbune din Uniunea Europeană, se bazează în principal pe cărbune brun (care produce mai multe emisii) și nu pe cel de pămînt (care produce mai puține emisii), pur și simplu pentru că în Germania se extrage cărbune brun în cantități enorme. Între timp, Polonia are cea mai poluantă producție de energie pe bază de cărbune din lume.

Apropo, în ultimii 25 de ani Statele Unite, au redus ponderea cărbunelui în echilibrul lor energetic de la 50% la 15%, sporind în același timp ponderea gazelor de la 20% la 40%. Au făcut asta nu din dragoste pentru natură, ci exclusiv pentru că prețurile gazelor în această țară au scăzut de aproximativ patru ori, ca urmare a dezvoltării continue de noi rezerve.

Totuși, autorii unor astfel de rapoarte nu sunt interesați de toate aceste detalii. Nici de faptul că schimbările climatice au avut loc și vor continua să aibă loc indiferent de factorii antropici. De altfel, acest ultim punct nu înseamnă că nu ar trebui să combatem emisiile. Desigur că da: China, de exemplu, demonstrează lumii cum se poate face acest lucru fără a-i limita dezvoltarea. Cu toate acestea, ideea este următoarea: chiar dacă limităm emisiile, clima se va schimba totuși mai repede sau maiîncet, iar consecințele socioeconomice de care ne temem se vor materializa în cele din urmă.

Întrebare: de ce să nu ne concentrăm eforturile pe promovarea dezvoltării țărilor vulnerabile la schimbările climatice? De ce să nu împiedicăm ca următoarea secetă din Africa să se transforme într-o foamete masivă, care ucide sute de milioane de oameni? De ce să nu ne asigurăm că cele 2 miliarde de oameni, care nu au acces la apă curată, au acces la ea?

Cu toate acestea, țările occidentale procedează pe dos. După ce și-au asigurat dezvoltarea printr-o serie de resurse dintre cele mai accesibile și eficiente (cum ar fi cărbunele), ele cer ca lumea în curs de dezvoltare, în frunte cu China, să abandoneze utilizarea acestor resurse. La ei, agenda climatică nu este un pretext pentru a ajuta dezvoltarea celor mai vulnerabili, ci un instrument pentru menținerea unui monopol asupra dezvoltării.

În drum spre realismul energetic

Pe fondul crizei din Europa și al revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, a apărut o nouă imagine a lumii energetice, una care poate fi descrisă drept „realism energetic”. Vedem cum lumea își menține concentrarea asupra hidrocarburilor, cu accent pe lupta împotriva sărăciei energetice și, în același timp, nu neagă impactul climatic, adică necesitatea de a-l minimiza și de a fi pregătit pentru apariția lui.

Singurul lucru abandonat este obsesia, în stil Greta Thunberg, pentru o catastrofă climatică iminentă. De altfel, ea și-a mutat atenția de la schimbările climatice la salvarea palestinienilor, în timp ce Trump retrage din nou Statele Unite din Acordul de la Paris (acesta va părăsi în cele din urmă acordul, în 2026). Pe acest fundal, companiile energetice americane, precum și filialele lor din întreaga lume, sunt acum eliberate de cele mai severe presiuni și nu mai sunt obligate să investească în tot felul de strategii ecologice.

Dar asta nu înseamnă că agenda verde a dispărut complet. Uniunea Europeană încă există, iar pentru ea, tranziția energetică este practic o religie. Europenii îl consideră pe Trump o aberație temporară și nu au nicio intenție să-și abandoneze convingerile, în ciuda consecințelor de genul dezindustrializării, pierderii competitivității și crizei economice.

Fanii acestei „religii” încă există în Statele Unite, reiese din raportul WRI cu sediul la Washington. Acest document repetă toate „dogmele” clasice, cu care ne-am obișnuit de mult timp, inclusiv cererea de a nu consuma carne de vită sub pretextul că vacile emit gaze cu efect de seră. Evident, această carne va continua să fie consumată. Doar că pe timpul democraților în Statele Unite aceasta era de fapt o propagandă guvernamentală (dacă ținem cont de finanțarea guvernamentală a unor astfel de rapoarte), acum ea este vocea opoziției.

Preluat de la: Noi.md