Lucrările la Autostrada Unirii vor începe cu podul de la Ungheni. Mihai Chirica: "Mai e nevoie doar de un aviz de mediu"

Lucrările la Autostrada Unirii, Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, vor începe cu podul de la Ungheni. Primarul din Iași, Mihai Chirica, spune că mai e nevoie doar de un aviz de mediu, înainte de demararea licitaţiilor de execuţie, cel mai probabil, luna viitoare. 

Potrivit estimărilor autorităților române, podul va fi realizat în doi ani, iar investițiile se ridică la 100 de milioane de euro.

Tronsonul Târgu Mureș – Târgu Neamț e în faza de revizuire a studiului de fezabilitate, iar la sfârșitul anului va fi transmisă documentația necesară pentru a fi aprobată.

Segmentul Târgu Neamț – Iași este la faza de elaborare a actelor pentru revizuirea studiului de fezabilitate.  

Legea privind construcția Autostrăzii Unirii a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la sfârșitul anului 2018 şi avea ca termen de execuţie patru ani de la adoptarea legii. Totuşi, cele mai optimiste estimări arată că aceasta ar putea şi finalizată în 2027. 

Autostrada de 310 de kilometri va fi construită din credite externe şi fonduri europene nerambursabile. Costurile estimate sunt de câteva miliarde de euro.


Preluat de la: Publika.md