188 dintre pacienții din Republica Moldova infectați cu COVID-19 sunt în stare gravă. Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul briefingului matinal din 14 aprilie. 17 persoane sunt intubate, la respirație asistată.
123 dintre cazurile confirmate sunt de import, iar restul cu transmitere internă. În total, de la izbucnirea focarului, au fost efectuate 8149 de teste în condiții de laborator.
Amintim că pe 17 martie parlamentul a decretat stare de urgență în legătură cu răspândirea rapidă a pandemiei de COVID-19. Primul caz de infectare a fost înregistrat, în țara noastră, pe 7 martie. De atunci, au fost confirmate 1 712 îmbolnăviri, inclusiv 36 de decese. Printre victimele care au murit sunt și 3 medici.
Potrivit Ministerului Sănătății, 134 persoane s-au însănătoșit.
Preluat de la: Timpul.md