LIVE Parada militară de la Moscova

Rusia organizează, miercuri, parade militare în mai multe oraşe, inclusiv la Moscova şi Sankt Petersburg, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la încheierea celui de la Doilea Război Mondial.

Evenimentul a fost amânat de pe 9 mai din cauza pandemiei de coronavirus.

La Moscova, organizatorii anunţă participarea a 13 mii de echipamente militare, istorice și arme moderne, a 75 de avioane și elicoptere.

De asemenea, pe Piața Roșie vor defila unități militare din 12 state, inclusiv din ţara noastră, care a trimis 75 de militari moldoveni. La ceremonie participă şi preşedintele Igor Dodon, care a plecat în capitala rusă marţi.

În ajunul paradei, în capitala Rusiei au fost deja ridicate multe din interdicțiile de circulație, dar primarul Moscovei i-a îndemnat pe locuitori să stea astăzi acasă și să privească parada la televizor.

Totodată, mulți dintre invitați, inclusiv veteranii care urmăresc parada alături de președintele Vladimir Putin, au fost puși în carantină preventivă înainte de ceremoniile de miercuri.

Potrivit statisticilor, în Rusia sunt aproape 600 de mii de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi puțin peste 8 mii de decese provocate de COVID-19. 

 


Preluat de la: Publika.md