Ieri reprezentantul PSRM, Vasile Bolea, a spus că în proiectul legii cu privire la ONG-uri pe ei îi deranjează prevederea care permite partidelor să fondeze asociații și fundații. Și de asta chipurile se împotrivesc adoptării legii.
Dacă e așa cum spun, puteau să depună amendamente. Dar ei nu au făcut-o. Și nu cred că era mare rezistență din partea noastră să excludem această prevedere. Pentru că PAS, de exemplu, chiar nu intenționează să creeze vreo asociație și fundație după ce legea intră în vigoare.
Pe de altă parte, tot reprezentantul PSRM a spus că pe ei nu-i deranjează interdicțiile pentru Fundații de a se implica în campanii electorale. Deoarece Fundația soției lui Igor Dodon ”Din Suflet” nu s-a ocupat de susținerea indirectă a PSRM-ului.
CITEȘTE ȘI PDM va rupe alianța cu PSRM de „dragul” legii ONG-urilor sau scenetă politică cu „băiatul bun și băiatul rău”
Nimic mai fals. Doar în perioada 15-26 decembrie 2018 (adică timp de 11 zile), conform raportului nr.2 al Misiunii de Observare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, Fundația ”Din Suflet” a oferit bunuri și cadouri în cadrul a 42 de evenimente cu participarea exponenților PSRM.
Și trebuie să ținem cont că în cadrul alegerilor din februarie 2019 mai era Plahotniuc cu fundația lui. Acum că Plahotniuc nu e este vă dați seama ce va face fundația lui Dodon în campania prezidențială?
Concluzie simplă și repetată: legea ONG-urilor este blocată de Igor Dodon și PSRM doar pentru ca fundația soției acestuia să-l ajute în campania prezidențială. Tot ”interesul național” la ei se reduce la ”interesul electoral a lui Igor Dodon. De asta Igor Dodon și PSRM-ul dau cu piciorul în 30 de milioane de euro atât de necesari cetățenilor Republicii Moldova.
Sergiu Litvinenco / facebook.com
Preluat de la: Timpul.md