Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacţie cu privire la decizia Curţii Constituţionale de a respinge sesizarea care cerea examinarea posibilităţii de autodizolvare a Parlamentului.
„Am luat act de faptul că Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea colegilor mei. Asta înseamnă că dizolvarea Parlamentului se poate face exclusiv în condițiile articolului 85. Urmează a fi respectate proceduri și termeni.”, a comunicat deputatul PAS, Sergiu Litvinenco
Amintim că săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Maia Sandu a declarat că nu va desemna candidatura pentru funcţia de premier. Asta pentru că, în opinia ei, o astfel de decizie ar duce la amânarea alegerilor parlamentare anticipate.
Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat și să fie organizate alegerile parlamentare anticipate în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni sau în cazul imposibilităţii formării Guvernului. Legislativul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Executivului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Atunci, preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să semneze un decret privind dizolvarea Legislativului.
CITEŞTE ŞI: Curtea Constituţională a respins sesizarea PAS, care viza autodizolvarea Parlamentului
Preluat de la: Publika.md