Într-un interviu acordat marţi seara postului de radio local libanez Al Jadeed, premierul Mikati a spus că preşedintele parlamentului libanez Nabih Berri, care este apropiat de Hezbollah, studiază o propunere sugerată verbal de emisarul american Amos Hochstein, care s-a aflat luni la Beirut.
Mikati a spus că propunerea se concentrează asupra modului de a implementa pe deplin rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt războiului de o lună purtat în 2006 între Hezbollah şi Israel. Aceasta solicită retragerea actorilor armaţi nestatali din sudul Libanului şi desfăşurarea a până la 15.000 de militari ai armatei libaneze.
Libanul a acuzat Israelul că a încălcat rezoluţia de peste 30.000 de ori şi spune că ar fi gata să o implementeze pe deplin.
Premierul Mikati a spus că plănuieşte să vorbească cu Hochstein în următoarele 48 de ore despre propunere, în special pentru a afla poziţia Israelului, în contextul în care emisarul american a plecat la Tel Aviv de la Beirut. El a mai declarat că termenul de implementare este “elastic”.
Puternicul grup armat libanez Hezbollah şi Israel s-au angajat în schimburi de focuri de aproape cinci luni, în paralel cu războiul din Gaza, determinând eforturi diplomatice menite să împiedice escaladarea.
Preluat de la: Timpul.md