Lewis Hamilton, primul succes în 2020. Britanicul a câştigat Marele Premiu al Stiriei

Britanicul Lewis Hamilton a сâştigat Marele Premiu al Stiriei, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Campionul en-titre a plecat din pole position şi a dominat autoritar cursa desfăşurată pe circuitul de la Spielberg.

Pilotul echipei Mercedes a obţinut a 85-a victorie din carieră. 

Hamilton mai are nevoie de şase succese pentru a egala recordul stabilit de neamţul Michael Schumacher. 

Pe locul secund a termiant colegul lui Hamilton de la Mercedes, Valtteri Bottas, iar pe 3 a încheiat Max Verstappen, de la Red Bull.

Cursa din Austria a fost una de coşmar pentru piloţii Scuderiei Ferrari. Chiar în primul tur Charles Leclerc l-a acroşat pe coechipierul său Sebastian Vettel, iar cei doi sportivi au fost nevoiţi să abandoneze.

Etapa s-a desfăşurat fără suporteri, iar trofeele au fost aduse piloţilor de roboţi.

Bottas este liderul clasamentului general, cu 6 puncte avans faţă de Hamilton. 

Următoarea cursă se va desfăşura în Ungaria pe 19 iulie.


Preluat de la: Publika.md