La 21 ianuarie 1924, a încetat din viaţă Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) revoluţionar comunist, lider al partidului bolşevic, autor al doctrinei care-i poartă numele (n. 22 aprilie 1870).
Lenin a decedat la vârsta de 53 de ani. Sănătatea liderului sovietic era deteriorată, în urma eforturilor depuse în Revoluţia din 1917 şi a unei tentative de asasinat.
În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral, care i-a paralizat partea dreaptă a corpului, moment ce a coincis cu un uşor declin al rolului său în guvern.
După al doilea atac cerebral, din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcţiile politice, pentru că, după al treilea atac, în martie 1923, să rămână ţintuit la pat şi incapabil să mai vorbească.
Lenin a murit la 21 ianuarie 1924. La scurt timp după deces, au început să circule zvonuri potrivit cărora ar fi suferit de sifilis. Cauza oficială a morţii lui Lenin a fost, însă, arteroscleroza cerebrală combinată cu un al patrulea atac cerebral.
În 2009, o scriitoare britanică la Universitatea Columbia a descoperit nişte documente care dovedeau că decesul lui Vladimir Ilici Lenin a fost cauzat de sifilis, o boală cu transmitere sexuală, şi nu de atac de cord.
Liderii sovietici au făcut eforturi semnificative pentru a acoperi motivele reale ale comportamentelor dezordonate şi a izbucnirilor bruşte de furie avute de Lenin înaintea morţii sale, în 1924.
Autoarea britanică Helen Rappaport a descoperit documente la Universitatea Columbia din New York despre care consideră că sunt probe, indicând că moartea lui Lenin a survenit ca urmare a unui neurosifilis (endartitis luetica), o formă a sifilisului care afectează creierul. Scriitoarea a descoperit informaţii despre adevărata natură a bolii lui Lenin în documente redactate de cercetătorul rus Ivan Pavlov, aflate la universitatea americană.
Pavlov, laureat al premiului Nobel şi faimos pentru lucrările sale de condiţionare comportamentală realizate pe câini, a afirmat că „revoluţia a fost făcută de un nebun căruia sifilisul îi afectase creierul”, potrivit descoperirilor făcute de Rappaport.
Rappaport, care a scris mai multe cărţi despre istoria Rusiei, crede că este posibil ca Lenin să se fi infectat cu sifilis după ce a înteţinut relaţii sexuale cu o prostituată pariziană, în 1902. Sovieticii au pus, însă, comportamentul instabil al lui Lenin pe seama arterosclerozei, boală care afectează creierul şi pe care sifilisul o imită în ceea ce priveşte simptomele.
De la sfârşitul lui 1921, liderul rus a suferit o serie de atacuri fizice catastrofale, care i-au indus progresiv starea de paralizie. Rappaport susţine că boala l-a făcut pe Lenin ca, înaintea morţii, să fie „un personaj confuz şi neajutorat, cu greutăţi în exprimare şi cu o privire nebună şi fixă”.
Preluat de la: Timpul.md