Legătura dintre sistemul imunitar și sănătatea psihică

Până de curând, înțelegerea modului în care sistemul imuntar influențează psihicul și viceversa a fost limitată. Chiar dacă cu toții bănuim – sau sperăm- că există o legătură între imunitate și sănătatea psihică, mecanismele biologice ale unei astfel de conexiuni ne sunt necunoscute. Cercetările din ultimul timp, însă, încep să deslușească unele dintre aceste conexiuni, pe măsură ce lumea științifică este tot mai convinsă de influențele reciproce dintre psihic și starea de sănătate.

Influența minții asupra vindecării bolilor
Numeroase terapii alternative încearcă să ne convingă că putem să ne vindecăm singuri, cu puterea minții. Vizualizarea, imaginația, jocul energiilor secrete, gândirea pozitivă pot avea influențe stimulative asupra stării de sănătate fizică. Medicii au considerat multă vreme astfel de afirmații ca fiind simple speculații. Dar studiile recente demonstrează că psihicul uman are puteri nebănuite, influențând realmente funcționarea sistemului imunitar. La rândul său, imunitatea își pune amprenta asupra sănătății noastre psihice, creându-se un circuit care abia acum începe să fie analizat din perspectivă științifică.

Separarea dintre sistemul nervos și sistemul imuitar este artificială
Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii. Astfel, celulele sistemului imunitar comunică între ele prin mici molecule numite citokine. Celulele sistemului nervos comunică prin intermediul unor molecule similare, neurotransmițătorii. ”Ambele tipuri de molecule au o structură asemănătoare.” Arata profesorul asociat. K. Reitan, de la NTNU’s Department of Mental Health. „Distincția dintre cele două sisteme este inventată de oameni. Nu vorbim despre două sisteme diferite. Acum a devenit clar că moleculele ce transmit semnale în sistemul imunitar, transmit și în sistemul nervos și invers.” , a continuat dr. Reitan.

Interacțiunea dintre psihic și sistemul imunitar la persoanele bolnave mintal
Profesor Reitan este parte a unui studiu ce urmărește felul în care boala psihică influențează imunitatea. Este o cercetare foarte importantă, pentru că arată efectiv cum tulburarea mintală poate produce dezechilibre imunitare. ”Știm că persoanele cu tulburări mentale sunt, de asemenea, mai sensibile la diferite inflamații in organism si la probleme imunitare. Acest lucru indică faptul că există o interacțiune ", spune Klæbo Reitan. Tocmai de aceea persoanelor cu psihoze li se administrează prednisolon, un medicament steroid care diminuează inflamația, urmărindu-se dacă acest lucru are efect asupra îmbunătățirii stării mintale. Practic, concluzia la care se așteaptă să ajungă cercetătorii este revoluționară: tratând sistemul imunitar ai putea să vindeci sau să previi tulburările mentale.

Efectul stresului asupra sistemului imunitar
Atunci când suntem stresați, transmiterea semnalelor între celulele sistemului imunitar (limfocite, fagocite) se face deficitar. De aceea, devenim susceptibili la infecții de tot felul, pentru că sistemul imunitar nu mai poate lupta eficient cu atacatorii. Stresul stimulează producția de cortizon, hormon care diminuează numărul de limfocite și acțiunea sistemului imunitar. Ca atare, cădem pradă diferitelor boli, de la răceli frecvente la boli cardiovasculare, diabet, ulcer gastric sau astm.

Depresia- un fel de boală autoimună?
Depresia poate fi înțeleasă ca un fel de boală autoimună psihică, mintea noastră funcționând efectiv împotriva sinelui, a simțului de autoconservare. În bolile autoimune, sistemul de apărare al organismului atacă țesuturile sănătoase, mai degrabă decât invadatorii amenințători. În cazul depresiei, imunitatea psihică, sub efectul unor emoții insuportabile, anxietății, agesiunii, dezamăgirilor, se întoarce împotriva propriului sine, stimulând comportamente autodestructive.

Sistemul comun psiho- imunitar
Se bate din ce în ce mai multă monedă pe ideea de sistem imunitar-psihic. Este normal să ne gândim că, întocmai virusurilor sau bacteriilor, gândurile negative, emoțiile distrugătoare ne invadează deopotrivă mintea și corpul. O astfel de componentă psihică a sistemului imunitar ar putea lupta contra acestor inserții mentale negative, întocmai cum sistemul imunitar fizic elimină agenții patogeni. Una dintre cele mai incredibile descoperiri arată că atunci când vedem o persoană bolnavă sistemul nostru imunitar se actvează, chiar dacă nu venim în contact cu ea. Astfel, cercetătorii au cerut unui grup de adulți să privească un slide de 10 minute, cu tot felul de fotografii neplăcute. Unele poze înfățișau persoane bolnave: participanții au furnizat probe de sânge înainte și după ce au văzut slide-ul. S-a constatat că, după expunerea la aceste fotografii, sistemul imunitar s-a activat, în absența oricărui agent patogen de natură fizică. Deci, organismul s-a pregătit să lupte împotriva bolii, chiar dacă, în realitate, nu exista nici o boală. Unii cercetători au replicat că ar putea fi vorba de stresul indus de vederea fotografiilor, pentru că se știe că orice stresor poate activa sistemul imunitar. Dar probele de sânge de la persoanele care au privit doar imagini neplăcute de altă natură (de exemplu, cu arme îndreptate către ele) nu au relevat creșterea activității imunitare, ca în cazul persoanelor care au urmărit poze cu oameni bolnavi.

Influența minții asupra vindecării bolilor
Chiar dacă nu putem vindeca bolile grave doar prin gândire, cum susțin unii adepți ai terapiilor alternative, o stare psihică pozitivă, meditația, relaxarea, echilibrul emoțional au un efect benefic asupra evoluției bolii. Iată de ce persoanele cu anumite boli fizice, precum cele dermatologice, se pot vindeca în urma unui parcurs de psihoterapie, hipnoză sau meditație. Studiile despre legătura minte-corp sunt încă în fază experimentală, dar așteptările sunt promițătoare. 


Preluat de la: Timpul.md