Laptele de măgăriță, noul trend la Orhei: fermă cu 50 de capete și cerere tot mai mare

„Ideea a venit undeva șapte ani în urmă. Am văzut pe rețelele de socializare un reportaj despre o fermă de măgărițe din Romînia. Avînd o încăpere și puțin pămînt pe care îl mai dețin, hrană aveam, am încercat și eu să cumpăr cîteva măgărițe. Am cumpărat 15 capete. În al doilea an deja au început să fete și între timp am mai cumpărat”, povestește Ghenadie Balan.

Potrivit lui, ferma obține zilnic 15–20 de litri de lapte, iar procesarea este una simplă și manuală: „După mulsoare îl strecurăm bine prin șervețele de hîrtie. Îl îmbuteliem în sticlă”.

Clienții află despre produs în mare parte prin rețele de socializare, platforme de anunțuri sau recomandări directe.

„Laptele se vinde pe rețelele de socializare, pe platforme de publicitate și lumea care cunoaște, dintr-unul în altul, tot te sună. Prețul este de 300 de lei litrul. Beneficiile acestui lapte este pentru tratarea tusei la copii, la maturi”, explică antreprenorul.

Pe lîngă lapte, ferma produce și săpunuri naturale, realizate din uleiuri și unturi vegetale. Un săpun de 100 de grame costă aproximativ 100 de lei.

„Produsul hidratează, catifelează și revitalizează pielea”, spune Balan.

Chiar și așa, întreținerea fermei nu este deloc ieftină. Măgărițele au nevoie de trei ani pînă la maturitate, iar hrana reprezintă principala cheltuială.

„Pînă la maturizare sînt trei ani de zile. În fîn, în cereale se îngrămădește o sumă bunișoară pentru întreținerea la toate capetele. sînt luni în care nici nu astupăm cheltuielile cu ceea ce se vinde”, recunoaște proprietarul.

Ferma funcționează cu un singur angajat, iar volumul de muncă este gestionat împreună de antreprenor și ajutorul său. Deocamdată, Ghenadie Balan nu intenționează să extindă afacerea, preferînd să o mențină la un nivel sustenabil.


Preluat de la: Noi.md