Aniversare importantă în lumea culturii. Cunoscutul şi îndrăgitul actor şi regizor Vitalie Rusu împlineşte astăzi 79 de ani. Pandemia de COVID-19 l-a prins sărbătorind acasă, alături de familie.
Dis-de-dimineaţă prolificul actor a fost asaltat de mesaje de felicitare de la colegi de breaslă, rude, prieteni sau pur şi simplu de la cei care-i apreciază talentul.
„Eu mă bucur că astăzi pe internet a apărut şi pe site-ul teatrului, al directorului, sute de mesaje de la oameni care m-au felicitat. Mi-au dat lacrimile, căci lumea mă mai ţine minte. E o sărbătoare mai mult de suflet, fiindcă nu ne putem întâlni cu rudele, nu putem merge undeva la iarbă verde sau în altă parte, stăm acasă, ne uităm peste fereastră, bem o cafea sau un ceai or un pahar cu vin.”, a spus actorul, Vitalie Rusu.
Privind în trecut, Vitalie Rusu spune că nu are regrete, iar cea mai mare realizare a sa este familia.
„Am o fiică înţeleaptă şi frumoasă, am o nepoată Liduţa cu care mă mândresc, astea sunt realizările mele. Am o soţie cu care sunt împreună deja de mai bine de 55 de ani, astea sunt cele mai principalele, celelalte sunt foarte efemere, au fost şi s-au dus, veşnicia rămâne.”, a menţionat actorul, Vitalie Rusu.
În prezent actor al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Vitalie Rusu este parte a generaţiei de aur a actorilor de teatru şi film, generaţie care a încântat zeci de ani iubitorii de artă din Basarabia.
S-a născut în anul 1941 în satul Plopi, raionul Donduşeni. A absolvit Institutul de Arte din Chişinău. Din 1962 a lucrat în calitate de actor şi regizor principal la Teatrul Muzical-Dramatic din Moldova, azi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. În cariera sa de actor de peste 50 de ani, artistul a jucat peste 80 de roluri de teatru şi film. Printre ele se numără rolul lui Hlestacov, în „Revizorul” de Nikolai Gogol, Mercuţio, în piesa „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, Gheorghe, în soacra cu „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă etc.
S-a remarcat şi în calitate de regizor, montând cu succes spectacolele „Bastarzii” de Dumitru Matcovschi, „Flori de măr” de Valeriu Ţurcanu, „Tache, lanche şi Cadâr” de Victor Ion Popa.
Unul dintre rolurile de film care l-au consacrat este comedia lui Gheorghe Urschi, „Văleu-Văleu, nu turna!”.
S-a făcut vestit şi datorită emisiunii televizate „Teatrul de miniaturi”, difuzată la televiziunea publică.
Pentru întreaga sa activitate artistică a fost desemnat laureat al Premiului Naţional în 2014. Este cavaler al „Ordinului Republicii”, iar din 1983 este Artist al Poporului.
Preluat de la: Publika.md