La Chișinău vor fi lansate mai multe programe de divertisment

Astfel, anul acesta, pentru perioada estivală, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, îşi propune să transforme Centrele comunitare în adevărate ateliere de creație, care prin diversitatea cercurilor pe interese vor atrage un număr mare de participanți, transmite Noi.md.

Perioada și programul de activitate: 10 iunie – 19 iulie, 2024 De luni pînă vineri între orele 09:00 și 12:00; 13:00 și 16:00, cu participarea simultan a maximum 15 copii. Înscrierea prealabilă conform programului selectat. Perioada de realizare: Turul I: 10 – 21 iunie; Turul II: 24 iunie – 05 iulie; Turul III: 08 iunie – 19 iulie.

Numărul de beneficiari 800-1000 de copii. Cele 24 de Centre vor avea o agendă specifică la fiecare 2 săptămîni, în funcție de înscrierea grupurilor de copii, organizați conform vîrstei și limbii de comunicare. În caz de înregistrare a mai multor copii, centrele vor forma două sau trei grupuri după criteriul de vîrstă (7-11 ani; 12-17 ani).

În acest an, în cadrul taberelor vocaționale, municipalitatea își propune să sensibilizeze și să informeze copii și tinerii din Chișinău asupra necesității promovării drepturilor copilului, dezvoltării valorilor morale și culturale, pentru pace și toleranță, educație ecologică, pentru participare și democrație, pentru schimbare și dezvoltare, pentru timpul liber, pentru educație interculturală, dar și alte lucruri frumoase! Oferiți-le copiilor dvs. o vacanță în siguranță!


Preluat de la: Noi.md