Evenimentul, care a avut loc la scurt timp după summitul partidului, a marcat începutul unei serii de consultații publice tematice menite să deschidă dialogul între formațiune și experții din diferite domenii.
În debutul intervenției sale, Denis Roșca a subliniat caracterul consultativ și deschis al mesei rotunde. El a menționat că la discuție sunt prezenți doar doi membri ai partidului – el și vicepreședintele Dmitru Roibu – iar ceilalți participanți sunt specialiști din afara formațiunii. Scopul principal al evenimentului este de a prezenta strategia de dezvoltare a Republicii Moldova pentru următorii 15 ani și de a o perfecționa pe baza expertizei independente.
„Aceasta este prima masă rotundă, vor urma și altele. Scopul nostru este să acumulăm expertiza oamenilor care au autoritate în sistem, astfel încât viziunile noastre să poată fi ajustate în mod profesionist și aplicate de orice partid care va guverna”, a declarat Roșca.
Liderul partidului a trecut apoi la expunerea celor mai grave probleme care afectează statul moldovean. El a enumerat cinci crize bugetare majore: deficitul bugetului de stat, estimat la 14 miliarde de lei; deficitul bugetului asigurărilor sociale, de 18 miliarde de lei; deficitul administrațiilor publice locale, de 20 miliarde de lei; deficitul sistemului de asistență medicală, de 7 miliarde de lei; precum și supradimensionarea aparatului public.
„Ca să fie mai ușor de înțeles, 2,68 oameni din sectorul privat întrețin un funcționar public. Și nu vorbim aici de surplus de profesori sau medici – dimpotrivă, acolo avem lipsuri. Problemele sunt în alte părți ale aparatului administrativ”, a explicat Roșca.
O parte importantă a discursului a fost dedicată nevoii de descentralizare. Roșca a propus ca exemplu pozitiv modelul fiscal elvețian, în care primăriile rețin direct o parte semnificativă din impozite. „În Elveția, 45% din bani rămân în primărie, 25% merg la cantoane, iar restul ajung la nivel central. La noi, totul se colectează centralizat și apoi se redistribuie cu birocrație și pierderi. Acest model este ineficient și trebuie schimbat.”
În ceea ce privește statul de drept, Denis Roșca a pledat pentru reguli clare, general valabile, care nu se schimbă în funcție de guvernare. El a oferit o metaforă sugestivă pentru a explica funcționarea ideală a legii: „După mine, sistemul de drept trebuie să funcționeze ca o priză electrică. Este priza care spune: nu pune degetul, că o să fii electrocutat. Și dacă încerci să mergi peste aceste cuvinte scrise, vei avea un efect imediat. Nu există mecanism prin care să te înțelegi cu priza.”
Referindu-se la Constituție, liderul formațiunii a criticat modul în care aceasta este modificată sau interpretată arbitrar. „Pentru noi este principal ca modificări la Constituție să fie unumăratore, să nu fie interpretări la fiecare guvernare. Pentru că experiența arată că încălcările la Constituție există – în ultimii ani sunt 22 la număr – iar sancțiune reală pentru aceste încălcări nu este.” În acest context, el a propus ca judecătorii Curții Constituționale să fie exclusiv cetățeni ai Republicii Moldova, fără dublă cetățenie.
Un alt subiect abordat a fost relația dintre stat și mediul de afaceri. Denis Roșca a denunțat suprareglementarea excesivă care afectează investitorii și dezvoltarea economică. „În Singapore, autorizația de construcție durează 35 de zile. În Moldova – 278. Noi vrem reguli clare, ca investitorul să nu fie nevoit să știe cine e ministrul. El trebuie doar să respecte regulile jocului, previzibile pe 20 de ani.”
El a menționat că strategia formațiunii include și o viziune clară privind stimularea investițiilor locale, a diasporei și internaționale, precum și un sistem eficient de finanțare pentru industrializare, care va fi prezentat separat la o altă masă rotundă.
Un capitol esențial a fost dedicat autonomiei locale. Denis Roșca a subliniat nevoia de a oferi mai multă libertate de decizie primăriilor, inclusiv în achizițiile locale. „Primăriile nu pot cumpăra miere din sat cu 5 lei pentru că apicultorul nu are toate hârtiile, dar sunt obligate să ia miere de import cu 17 lei. Aceste reglementări au fost inventate artificial. Moldova are tradiție – fiecare localitate se hrănea pe ea însăși.”
De asemenea, el a susținut că autoritățile locale trebuie să aibă acces la instrumente suplimentare pentru gestionarea activelor, a resurselor naturale, a infrastructurii și a situațiilor de urgență, fără aprobări centrale inutile. „Gospodarii satului trebuie să se poată manifesta, nu să depindă de consilii raionale sau autorități centrale care nu cunosc realitatea din teren.”
În încheiere, Denis Roșca a lansat un apel către toți participanții la masă: „Dacă în domeniul pe care îl stăpâniți simțiți că am omis o temă, ajutați-ne s-o perfecționăm. Strategia noastră este un proiect viu, iar părerea specialiștilor trebuie să fie parte din guvernare, indiferent cine se află la putere.” Amintim, astăzi, 1 august, a avut loc prima ședință a mesei rotunde naționale pe tema: „Modernizarea sistemului administrației publice și a statului de drept”
După cum s-a anunțat anterior, partidul politic Alianța „MOLDOVENII” a lansat o serie de mese rotunde naționale, în urma cărora va fi aprobată programul de implementare a Strategiei de dezvoltare a Moldovei a acestei formațiuni politice, cu care va candida la alegerile parlamentare.
Mesele rotunde naționale vor avea loc în perioada 1-15 august.
Preluat de la: Noi.md