Totuși, starul francez a primit și o veste bună în aceeași zi. Mbappe a devenit cel mai tânăr acționar din istoria fotbalului.
Kylian Mbappe a plătit 15 milioane de euro pentru a deține 80% din acțiunile clubului francez SM Caen, care evoluează în liga a doua franceză. Tranzacția a fost realizată printr-un fond de investiții, numit „Coalition Capital”, care administrează toate afacerile familiei Mbappe.
Pierre-Antoine Capton, fostul acționar majoritar al clubului, va păstra restul de 20% de acțiuni, potrivit Mundo Deportivo.
Mbappe și Caen nu sunt străini unul de celălalt. Clubul din Normandia l-a descoperit încă de la 12 ani, când s-a convins că atacantul va fi un star al fotbalului mondial și a încercat să îl coopteze.
Familia jucătorului nu a putut fi convinsă la acel moment să îl legitimeze la academie, iar în cele din urmă Mbappe a ajuns la academia lui AS Monaco, echipă care avea să îl vândă în 2018 cu nu mai puțin de 180 milioane de euro la PSG.
Caen are drept principal obiectiv promovarea în Ligue 1, iar după primele șase etape din campionat se află pe locul 13, cu 7 puncte acumulate.
Mbappe a părăsit terenul în minutul 80 al meciului cu Alaves, când a avut nevoie să fie înlocuit din cauza unei accidentări.
Presa spaniolă anunța în dimineața zilei de miercuri, 25 septembrie, că participarea lui Kylian Mbappe în derby-ul cu Atletico Madrid, programat duminică, 29 septembrie, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 2, este în pericol.
Nu numai că francezul nu va putea juca împotriva trupei lui Diego Simeone, dar, potrivit presei spaniole, Mbappe va lipsi de pe teren timp de trei săptămâni, din cauza unei accidentări la bicepsul femural al piciorului stâng.
Astfel, numărul 9 al ”Galacticilor” va pierde meciurile cu Atletico Madrid (29 septembrie), Lille (2 octombrie), Villarreal (5 octombrie) și Celta Vigo (19 octombrie).
Este de așteptat ca francezul să revină pe teren la disputa cu Borussia Dortmund, programată în data de 22 octombrie.
Preluat de la: Unimedia.info