Legenda circuitului NASCAR, Kyle Busch, a câștigat incredibil a 5-a etapă la clasa camionetelor, care a avut loc la Miami. Pilotul de 35 de ani a fost ultimul pe grila de start, fiind astfel penalizat pentru că nu a efectuat testarea tehnică. Mai mult de atât, el a avut de parcurs și un tur în plus față de ceilalți piloți.
Chiar și așa, Kyle Busch a recuperat incredibil de-a lungul cursei și, în cel de-al 39-lea tur de pistă, a devenit lider. El nu a mai cedat primul loc până la capătul celor 134 de tururi.
Tyler Ankrum a venit al doilea, la aproape trei secunde de câștigătorul cursei. Kyle Busch a înregistrat a 58-a victorie la clasa camionetelor și a 211-a victorie per total în cadrul competițiilor NASCAR, ambele performanțe reprezentând recorduri all-time.
Următoarea etapă a competiției NASCAR la clasa ”pick-up” se va desfășura în munții Pocono, pe circuitul din preajma localității Long Pond, statul Pennsylvania.
Preluat de la: Publika.md