Kremlinul pune Parisul în gardă împotriva oricărei „tentative de intimidare” după arestarea lui Pavel Durov

”Acuzaţiile avansate sunt foarte grave şi cer probe tot atât de solide”, a declarat presei un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

”Altfel, va fi evident că este o tentatică de restricţionare a libertăţii de comunicare (…) şi chiar de intimidare directă a unui patron al unei mari întreprinderi”, a apreciat el.

”Va fi evident că nu este nimic altceva decât politică”, în pofida dezminţirii preşedintelui francez Emmanuel Macron, a adăugat Peskov.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni că arestarea în Franţa a patronului mesageriei criptate Telegram ”nu este loc o decizie politică” şi ţine ”de o anchetă judiciară” şi a reiterat că Franţa este ”ataşată libertăţii de exprimare şi de comunicare”.

Însoţit de garda sa de corp şi asistentul său, care-l urmează în permanenţă, miliardarul francezo-rus în vârstă de 39 de ani a fost reţinut sâmbătă seara n Aerogara Bourget, în nordul Parisului.

Pavel Durov era vizat de un mandat de căutare emis de către anchetatori francezi cu privire la diverse infracţiuni ale mesageriei sale criptate.

Arestarea preventică a lui Durov a fost prelungită până miercuri.

Justiţia franceză îl acuză pe Pavel Durov de faptul că nu a acţionat împotriva unor folosiri delictuale ale mesageriei sale de către abobnaţii acesteia, prin absenţa moderării şi colaborării cu anchetatorii.


Preluat de la: Unimedia.info