În accidentul produs în regiunea natală a sportivului şi-a pierdut viaţa şi antrenorul său Gervais Hakizimana, în timp ce o femeie aflată de asemenea la bordul vehiculului a fost transportată la spital, după cum a informat comandantul poliţiei din comitatul Elgeyo Marakwet, Peter Mulinge.
„Kiptum era cel care conducea spre oraşul Eldoret”, a adăugat el, precizînd că alergătorul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat.
Kelvin Kiptum a făcut senzaţie în lumea sportului anul trecut, cînd a reuşit să doboare recordul mondial în doar a treia sa cursă de maraton, în octombrie, la Chicago (2 h 00 min 35 sec), îmbunătăţind cu 35 de secunde performanţa compatriotului său Eliud Kipchoge.
El cîştigase şi precedentele două curse de maraton la care a participat, în 2022, la Valencia, şi în 2023, la Londra.
Kenyanul anunţase că va încerca să devină primul alergător care reuşeşte să coboare sub bariera simbolică de două ore, pe 14 aprilie la Rotterdam (Olanda).
Preluat de la: Noi.md