De asemenea, este de aşteptat ca ea să îşi anunţe opţiunea marţi, înainte de prima sa apariţie publică programată alături de coechipierul său, în cursul serii, la Universitatea Temple din Philadelphia, relatează Reuters.
Sursele Reuters au spus că nu este încă clar dacă Harris a luat o decizie finală în privinţa vicepreşedintelui. Speculaţiile s-au concentrat pe şase politicieni în total – patru guvernatori, un senator şi un secretar de cabinet din administraţia Biden. Harris şi-a încheiat căutarea coechipierului prin discuţii cu trei candidaţi de top – Walz, Shapiro şi senatorul american Mark Kelly din Arizona – duminică, la reşedinţa sa de la Observatorul Naval, au declarat sursele.
Senatorul Kelly, fost astronom, a provocat agitaţie duminică seara, cînd a postat pe X: „Acum, misiunea mea este să-i servesc pe locuitorii Arizonei”, ceea ce a fost interpretat ca un semn că nu mai este în cursă. El a şters postarea şi a înlocuit-o cu „Am învăţat că atunci cînd ţara îţi cere să serveşti, întotdeauna răspunzi chemării”. Purtătorul de cuvînt al senatorului a încercat să stingă speculaţiile stîrnite de postare, spunînd: „Un senator de Arizona care scrie pe Twitter despre faptul că este senator de Arizona nu este o ştire!”
Candidaţii vor fi informaţi luni seară sau marţi dimineaţă dacă au fost aleşi, au adăugat sursele. Reuters notează că nu existat niciun indiciu imediat că prăbuşirea pieţelor bursiere de luni ar avea vreun impact asupra momentului anunţului lui Harris.
Campania lui Harris plănuieşte un anunţ pe reţelele sociale în care să apară duetul prezidenţial, au declarat pentru Reuters oficiali de campanie.
Vineri, vicepreşedinta Harris s-a întîlnit timp de 90 de minute cu secretarul pentru transporturi Pete Buttigieg şi s-a întîlnit, de asemenea, cu candidaţii în mod virtual, au mai declarat sursele.
Guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear, şi guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, au fost ceilalţi candidaţi în competiţie pentru această funcţie.
Căutarea unui coechipier de către Kamala Harris a început serios în urmă cu două săptămîni, la scurt timp după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursă şi a susţinut-o pentru a-l înlocui în cursa prezidenţială a democraţilor.
Alegerea unui coechipier este una dintre cele mai importante decizii din cariera politică a lui Harris, care se grăbeşte să organizeze o campanie pentru a-l înfrunta pe candidatul republican Donald Trump şi pe senatorul JD Vance, alesul său pentru funcţia de vicepreşedinte în alegerile din 5 noiembrie. Vance va face, de asemenea, o oprire de campanie în Philadelphia, marţi.
Pe lista scurtă a lui Harris au fost incluşi toţi politicienii albi cu un istoric de a cîştiga votanţii din mediul rural, albi sau independenţi.
În weekend, Harris s-a întîlnit cu echipa sa de verificare, inclusiv cu fostul procuror general Eric Holder, a cărui firmă de avocatură Covington & Burling LLP a analizat finanţele şi trecutul potenţialilor candidaţi la vicepreşedinţie. Holder şi biroul său au făcut prezentări detaliate despre fiecare dintre finalişti, potrivit mai multor surse familiarizate cu procesul.
Harris cîntăreşte decizia împreună cu soţul ei, Doug Emhoff, cumnatul său Tony West şi un cerc restrîns de asistenţi şi consilieri, au declarat sursele.
În cadrul turneului său în statele unde lupta electorală este strînsă, Harris şi cel pe care îl va alege să-i fie vicepreşedinte vor ajunge în şapte oraşe în cinci zile: Philadelphia, Pennsylvania; Eau Claire, Wisconsin; Detroit, Michigan; Durham, Carolina de Nord; Savannah, Georgia; Phoenix, Arizona; şi Las Vegas, Nevada, a declarat un oficial al campaniei sale.
Ei vor organiza mitinguri în diferite locaţii de-a lungul turneului, care vor include campusuri universitare, universităţi istorice pentru studenţii de culoare, săli de sindicat şi restaurante, a spus oficialul.
În weekend, campania lui Harris a lansat un program prin care urmăresc să-i convingă pe alegătorii republicani să o susţină pe democrată şi au prezentat declaraţii de susţinere din partea unor republicani, între care două foste funcţionare de la Casa Albă în perioada administraţiei Trump, Stephanie Grisham şi Olivia Troye.
Programul – numit Republicanii pentru Harris – va organiza luni evenimente de lansare în statele disputate Arizona, Carolina de Nord şi Pennsylvania.
Luni, Harris a primit o nouă susţinere din partea sindicatelor, sindicatul lucrătorilor din sectorul hotelier lăudînd-o pentru faptul că are un palmares de lungă durată în ceea ce priveşte susţinerea sindicaliştilor.
Preluat de la: Noi.md