Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Ciocana a admis demersul procurorilor privind finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Vlad Plahotniuc în dosarul numit generic „frauda bancară. Astfel, dosarul va fi trimis în instanţa de judecată.
Până atunci, avocatul fostului preşedinte al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac spune că va ataca decizia la Curtea de Apel. Acesta a mai cerut ca şedinţa de joi să fie cu uşile deschise, însă solicitarea a fost respinsă.
La Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Ciocana a avut loc o nouă şedinţă la care s-a examinat demersul procurorilor privind finalizarea urmăririi penale în lipsa lui Vlad Plahotniuc. Apărarea a cerut ca şedinţa să fie publică, însă instanţa a refuzat.
„Considerăm că este exercitată o presiune enormă asupra instanţei de judecată şi considerăm că în cazul în care cauza dată ar fi fost examinată în mod public ar dispărea această presiune. Cererea noastră a fost respinsă ca şi celelalte cereri înaintate de către apărare, nefondat şi abuziv cu încălcarea cadrului legal”.
Procurorul de caz Alexandru Cernei spune că la această etapă sunt întrunite toate cerinţele legale, temeiurile şi condiţiile, care permit finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului.
„Am specificat că Procuratura Anticorupţie a efectuat toate acţiunile în scopul stabilirii locului aflării învinuitului. La această etapă nu este cunoscut oficial locul aflării învinuitului ceea ce ne permite avansarea în acest proces. În cazul în care demersul va fi admis în curând o să anunţăm finalizarea urmării penale şi expedierea cauzei în judecată”, a specificat Alexandru Cernei, procuror Anticorupţie.
Ulterior, judecătorul a decis să accepte demersul procurorilor. Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac a precizat că va contesta decizia luată de Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Ciocana la Curtea de Apel.
Anterior, Procuratura Anticorupţie a precizat că avocaţii lui Vladimir Plahotniuc ar încerca să tergiverseze intenţionat dosarul, lucru negat de apărare.
Vlad Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Potrivit procurorilor, ilegalităţile incriminate ar fi avut loc în perioada 2013-2015.
Într-un interviu oferit pentru portalul tribuna.md la sfârşitul lunii octombrie, Vlad Plahotniuc a declarat că a fost inclus în dosarul „Frauda Bancară” la indicaţia politicului. Fostul lider PDM a mai declarat că nu a participat la devalizarea sistemului bancar și că este convins că acest fapt va fi demonstrat de justiția independentă.
Preluat de la: Publika.md