El a încercat să răspundă la următoarele întrebări: Este posibilă pacea în Ucraina sau lumea se îndreaptă rapid spre un mare război? Există o șansă pentru o alianță SUA-Rusia? Și cel mai important, ce o așteaptă pe Ucraina în următorii ani?

Vă prezentăm cele mai interesante momente din răspunsurile lui la aceste întrebări.

Va exista un mare război sau o mare pace?

Dacă va avea loc un al Treilea Război Mondial, se vor termina toate. Prin urmare, ar fi mai bine să ne străduim să ne asigurăm că astfel de idei nu se vor materializa niciodată, deoarece nu există un conflict fundamental de interese între Rusia și Statele Unite, China, India și alte mari puteri. Europa nu are nevoie să promoveze războiul sau să se militarizeze. Prin urmare, dacă va avea loc un al Treilea Război Mondial, va fi un coșmar și o tragedie absolută. Desigur, am mai fost într-o astfel de situație înainte, iar istoricii continuă să se întrebe de ce Europa, care are istoria sa, a început Primul Război Mondial în 1914, într-o perioadă de prosperitate și realizări științifice, și nimeni nu și-a imaginat vreodată o astfel de întorsătură a evenimentelor. Prin urmare, este cu siguranță posibil ca umanitatea, ca specie, să fie predispusă la sinucidere, dar totuși consider această posibilitate ca fiind cea mai teribilă dintre toate cele care amenință omenirea.

Va intra Europa în război cu Rusia?

Cred că ceea ce auzim de la trei lideri europeni, cancelarul german Merz, președintele francez Macron și prim-ministrul britanic Starmer, este absolut îngrozitor. Ceea ce auzim de la acești trei lideri este pur și simplu o mentalitate de război, un apel la militarizare. Și, în opinia mea, acest lucru este nepopular. Astăzi, europenii nu vor ceea ce promovează Friedrich Merz, Emmanuel Macron, Keir Starmer, dar și Ursula von der Leyen și Kaja Kallas. Nu, oamenii nu se alătură acestui lucru, iar acesta este un semn bun. Poate că acești politicieni vor dispărea, așa cum merită, înainte să înceapă ceva teribil. Dar aceasta este cea mai bună speranță a noastră. În toată Europa, în Statele Unite și probabil în alte țări din întreaga lume, nu poți auzi acest bubuit de război în rîndul populației. Oamenii vor să-și vadă de viață. Nu vor nicio privațiune economică. Toată lumea este foarte nervoasă în legătură cu viitoarele schimbări tehnologice, care vor afecta locurile de muncă. Nu vor însă război. Aceasta este speranța noastră. Dar politicienii cu care avem de-a face sunt absolut groaznici.

Cine va învinge: Rusia sau Europa?

Nu cred că va exista un învingător într-un astfel de război, deoarece el ar putea deveni nuclear, ceea ce ar duce la distrugerea întregii lumi. Ori de cîte ori existau jocuri militare sau războaie între marile puteri, care puteau implica utilizarea armelor nucleare, exista întotdeauna o simulare a unei situații în care lucrurile scăpau de sub control. Se desfășurau jocuri pe calculator, în care părțile implicate în joc, de exemplu, foloseau arme nucleare tactice sau declarau că le vor folosi într-un număr limitat. Nu, acest lucru nu era de bun augur.

De aceea, dacă izbucnește un război între Europa și Rusia, Rusia va învinge militar, în operațiuni militare tradiționale. Dar dacă lucrurile escaladează spre un război nuclear, totul va fi distrus. E o prostie că Europa vorbește așa cum o face acum. Este rușinos. Iar ceea ce fac europenii, de fapt, este să vorbească despre război și să respingă diplomația. Este o combinație absolut oribilă a acestor două abordări. Cu alte cuvinte, von der Leyen, Kallas, Merz și alții solicită o acumulare masivă de arme și amenință că își vor desfășura trupele în Ucraina, și așa mai departe.

În același timp, nici măcar nu au inteligența copilului de luat în considerare: poate ar trebui să comunicăm simultan cu cealaltă parte. De cîte ori s-a întâlnit Kaja Kallas cu omologul ei rus, Serghei Lavrov? Zero! Și de cîte ori a încercat cancelarul Merz să se întîlnească cu președintele Putin? Zero! Și este rușinos în sine că nici măcar nu încearcă diplomația. Apoi europenii încep să plîngă – uite, americanii vorbesc cu rușii și nu ne lasă la masa negocierilor. Este imposibil să ne imaginăm cît de pueril este acest comportament. Dacă europenii vor să comunice cu rușii, să ridice telefonul, să organizeze o întîlnire pe Zoom. Nu au nevoie de americani pentru asta. Este același continent, același spațiu. Să comunice, dar nici măcar nu încearcă. Este absolut rușinos.

Este Trump un nou Kennedy?

Cred că cea mai importantă lecție, pe care trebuie să o învățăm din povestea lui Kennedy, în special din circumstanțele morții sale, este următoarea: numeroase studii academice indică faptul, că a fost o lovitură de stat orchestrată de CIA și că James Angleton, șeful agenției contrainformațiilor, a jucat un rol-cheie.

Angleton deținea un dosar voluminos de documente, care afirmau că Lee Harvey Oswald nu era doar un asasin, ci și un agent sub acoperire. Totuși, în ziua asasinatului, Oswald însuși a susținut că face doar parte dintr-o conspirație mai amplă. Cu toate acestea, faptele nu au fost niciodată prezentate cu onestitate: concluzia „asasinului singur” a fost făcută și anunțată de directorul FBI la propriu, în decurs de o oră de la moartea lui Kennedy. Aceste discrepanțe cu ancheta oficială s-au dovedit a fi destul de substanțiale, iar logica din spatele lor este, de fapt, extrem de clară.

Mulți susțin (și recunosc că este posibil) că, după asasinarea lui Kennedy, niciun alt președinte nu s-a simțit în siguranță, iar amenințările din partea statului din umbră au devenit reale. Cred că există un grăunte de adevăr în asta. Șantajul „dosarelor Epstein”, în care serviciile secrete americane, inclusiv MASSAD, ar fi putut juca și continuă să joace un rol semnificativ, poate fi, de asemenea, atribuit acestui joc politic brutal.

Ca observatori externi, vedem numeroase exemple de lipsă de onestitate și reticență în a discuta deschis faptele. Inconsecvențele șocante sunt ignorate, deoarece minciunile au fost mult timp moneda de schimb a statului, iar toate acestea sunt extrem de tulburătoare. În opinia mea, nu există nicio îndoială că complexul militar-industrial (MIC), despre care președintele Dwight Eisenhower a avertizat în 1961, este o realitate vie. Astăzi, el nu numai că continuă să existe – este mai puternic ca niciodată.

Acum este numit pe bună dreptate complexul militar-digital de apărare, deoarece a pătruns în sfera digitală. Proprietarii YouTube și ai altor platforme de socializare au devenit o parte integrantă a acestuia. Distincțiile dintre armată, informații și lumea digitală au fost practic șterse, ceea ce este cu siguranță uimitor.

E posibilă oare o alianță SUA-Rusia?

Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Nu cred că este necesară vreo alianță aici. Ceea ce este necesar este pur și simplu o coexistență onestă, decentă și pașnică, așa cum s-a discutat în timpul Războiului Rece – coexistența pașnică a culturii, societății și națiunii. Aceste țări își urmează propriile căi de dezvoltare, dar nu trebuie să încerce să se stranguleze reciproc, nu trebuie să încerce să își îngreuneze viața reciproc.

Aceasta a fost viziunea fundamentală a marelui președinte american Franklin Roosevelt, care credea cu tărie în cooperarea postbelică dintre SUA, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și China. Roosevelt a fost fundamental onest și nu a fost influențat de propaganda care susținea că Iosif Stalin încerca să cucerească lumea sau că tot ceea ce se întîmpla făcea parte dintr-o conspirație comunistă internațională (idei care au devenit ulterior fundamentul Războiului Rece).

El nu a crezut astfel de dezinformări, inclusiv cele din documentele serviciilor secrete americane din 1968, care conțineau, în esență, absurditatea absolută a complotului Uniunii Sovietice de a cuceri lumea și a nevoii urgente a Occidentului de a se înarma pentru a rezista. Roosevelt era convins că relațiile dintre el și Stalin se vor dezvolta normal. Din păcate, un accident vascular cerebral în aprilie, 1945 l-a împiedicat să-și pună în aplicare planurile.

Între timp, Harry Truman, o figură mult mai puțin semnificativă, a preluat președinția. S-a trezit înconjurat de hegemoni ideologici aliniați cu planurile acestui grup și a îmbrățișat argumentul necesității de a construi o „lume nouă”. Este de notorietate faptul, că Winston Churchill, chiar și la încheierea operațiunilor militare în Europa, în 1945, a solicitat Ministerului de Război să elaboreze planuri pentru o invazie a Uniunii Sovietice. Din fericire, aceștia au ajuns la concluzia că era imposibil. Cu toate acestea, acest document se afla deja pe biroul său în primăvara anului 1945. Astfel, strategii occidentali au încetat să cugete în termeni de cooperare și interacțiune adecvată imediat după încheierea erei naziste.

Va cuceri Putin Odessa?

Cred că, dacă pacea se realizează pe baza Acordurilor de la Istanbul din 2022 sau a așa-numitelor propuneri „Istanbul Plus”, care menționează patru regiuni (Donețk, Lugansk, Harkov și Zaporojie – nota red.) și Crimeea, atunci nu cred că Rusia va încerca să cucerească Odessa. Cred că războiul se va termina. Și acest lucru va face parte din înțelegerea gînditorilor serioși din SUA și Europa, și dacă există, de la Kiev: Ucraina pierde și va pierde direct în lupte.

Dacă ostilitățile continuă fără o soluționare a păcii, faptele de pe cîmpul de luptă vor vorbi de la sine. Dacă nu se ajunge la acorduri de pace, Rusia va continua să cucerească teritorii și, într-un fel sau altul, să realizeze o schimbare de regim în Ucraina.

Totuși, cred că acesta nu este planul strategic principal al Rusiei. Scopul principal este de a asigura securitatea Rusiei, ceea ce implică abandonarea extinderii NATO, menținerea statutului neutru al Ucrainei și, ulterior, crearea condițiilor post-conflict și organizarea Ucrainei într-un mod, care să fie pe deplin satisfăcător pentru Moscova.

Cred că guvernul rus ar putea accepta foarte bine un astfel de scenariu, deoarece Ucraina suverană și neutră este importantă și pentru Rusia, și pentru Europa. Țările NATO vor respinge probabil această condiție, iar apoi războiul va continua, mai ales dacă Europa și Kievul insistă (așa cum o fac și în prezent) că nu se va ajunge la niciun acord dacă Ucraina este forțată să nu se alăture Alianței. Dacă această poziție persistă, Ucraina va pierde în cele din urmă totul.

De ce Trump nu auditează Ucraina?

Cred că punctul-cheie este că Ucraina timp de peste 30 de ani a fost un proiect al statului periferic american. Esența acestui proiect este o încercare de a atrage Ucraina pe orbita controlului politic și militar. Aceste decizii, schițate de Zbigniew Brzezinski în 1997, au fost luate la Washington încă de la începutul anilor 1990, demonstrînd natura pe termen lung a acestui plan.

Diviziunile din cadrul statului periferic american persistă și în ziua de azi, deoarece continuarea războaielor înseamnă comerț intens cu arme, tranzacții și corupție. Acest lucru nu este specific Ucrainei. Armata americană este interesată să testeze noi sisteme și tehnologii de arme. Prin urmare, există multiple forțe la lucru , care încearcă să prelungească conflictul. Avînd în vedere că este nevoie de un efort enorm și de noroc pentru ca președintele să stabilească controlul asupra statului periferic, situația depinde nu numai de Volodimir Zelenski, ci și de administrația SUA.

În opinia mea, președintele Zelenski nu reprezintă nici interesele Ucrainei, nici poporul acesteia, care își dorește cu disperare încetarea ostilităților. Poate că nici măcar nu își reprezintă propriile interese, fiind, într-un fel, o perdea de fum. De fapt, este un dictator, controlează situația datorită circumstanțelor pe care le-a creat. Sunt sigur că pasiunile dezlănțuite în cercurile interne ale guvernului ucrainean, pe care încearcă să le ascundă, chiar dacă sunt forțați să recunoască faptul că întregul sistem este construit, se presupune, în beneficiul ucrainenilor. Aceasta este o tragedie absolută.

Interesant este că statului periferic nu-i pasă deloc. Nu au niciun interes în democrație, în prezentarea onestă a faptelor sau în lupta împotriva corupției – este un joc geopolitic pur. De aceea nu auzim Europa să spună: „Nu, trebuie să rezolvăm asta înainte de a da Ucrainei mai mulți bani”. Dimpotrivă, Europa ignoră complet corupția, pentru că nu-i pasă.

De asemenea, nu auzim niciun apel din partea Europei pentru organizarea alegerilor. Deși alegerile trebuie să aibă loc în timp de război (SUA a purtat multe războaie, dar alegerile au avut loc întotdeauna), Europa este indiferentă față de această problemă. Pentru ei, totul este doar un joc, fără legătură cu Ucraina, democrația sau corectitudinea. Lucrurile se explică exclusiv prin setea de putere din partea statului periferic și a Uniunii Europene.

Este evident că întreaga politică este distorsionată: menținerea unui război în Europa nu este în interesul SUA, al ucrainenilor sau al comunității globale. Un grup foarte mic, dar extrem de influent, încearcă să continue războiul.

Ideea principală a Ucrainei

Henry Kissinger a spus odată: „A fi dușman al Statelor Unite este periculos, dar a fi prieten al Statelor Unite este extrem de periculos”. Și mi se pare că Ucraina suferă tocmai de acest pericol mortal, de faptul că este prietenă a Statelor Unite, de faptul că statul periferic american a luat Ucraina sub aripa sa și a spus: „Vă vom proteja, vă vom acoperi”. Înțelegeți? Poporul ucrainean, sunt sigur, este mult mai deștept. Știa adevărul, pentru că, dacă vă uitați la sondajele de opinie, la începutul anilor 1990 și în primele decenii ale acestui secol, populația era în majoritate împotriva ideii ca Ucraina să adere la NATO. Ucrainenii au înțeles că statutul neutru era singura speranță. Uitați-vă pe hartă: NATO va fi aici, iar Rusia va fi acolo – asta va fi bine pentru noi. Nu, mulțumesc. Prin urmare, opinia publică a fost în majoritate în favoarea neutralității. Și președintele ucrainean Viktor Ianukovici a înțeles acest lucru. A încercat să mențină un fel de echilibru.

Însă Statele Unite nu erau pregătite să accepte asta. Iar Europa, în această privință, este și mai rea în ceea ce privește cinismul. Vorbesc despre britanici. Desigur, SUA este un stat influent, iar britanicii sunt foarte cinici în această privință, ei spun că nu poți fi neutru: „Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră”. Pur și simplu urăsc conceptul de neutralitate; nici măcar nu-l puteau articula. Și toate acestea au dus la răsturnarea guvernului ucrainean pe Maidan în 2014.

Și ce vedem astăzi? Ucraina se află într-o situație tragică. Le spun prietenilor mei din Ucraina asta, iar ei încetează să-mi mai fie prieteni. Îmi spun: „Ești împotriva ucrainenilor”. Le răspund: „Glumești?!” Am fost consilier al președintelui Leonid Kucima și am încercat să fac tot ce mi-a stat în putință. Dar credeți-mă, a urma exemplul SUA nu funcționează. Le-am spus asta și au încetat să mai comunice cu mine după aceea. Din păcate, acest adevăr dur a devenit extrem de clar. Proiectul „Ucraina vs. Rusia” a fost un eșec complet și trebuie să oprim războiul pe baza neutralității, așa ca oamenii să se poată întoarce la viețile lor și să iasă din nou în stradă fără teama de a fi bătuți sau forțați să urce în autobuze la centrul de adunare teritorială (TAC). Da, văd în fiecare zi pe TikTok și în videoclipuri cu ceea ce se întîmplă de fapt pe străzile Ucrainei, trebuie să înțeleagă că Merz, Macron și Starmer, deși insistă asupra continuării războiului, sunt complet indiferenți față de soarta ucrainenilor.

Care este cea mai gravă boală a lumii moderne?

Prostia. Dacă am putea să ne calmăm, să ne așezăm la o masă și să discutăm despre adevărul istoriei, am putea rezolva multe probleme. În Grecia antică, Socrate, Aristotel și Platon au dezbătut sursa răului și au ajuns la concluzia că era fie un spirit malefic, fie prostie. Socrate spunea că era prostie.

La început nu am putut înțelege asta, credeam că oamenii erau plini de răutate și că nu era doar prostie. Dar cu cît trăiesc mai mult, cu atît sunt mai convins: cauza este tocmai prostia. Înțelegeți ce înseamnă prostia? Da, oamenii au o anumită atitudine crudă unii față de alții și o anumită ură. Dar dacă oamenii ar fi așezați la o masă și li s-ar oferi ocazia să vorbească între ei, atît de multe prejudecăți ar putea dispărea, atît de mulți ochelari le-ar cădea de pe ochi, atît de mult adevăr simplu ar putea fi exprimat. Și aceasta nu este naivitate, nu este idealism. Războaiele s-ar termina tocmai pe baza veridicității.

Preluat de la: Noi.md