Imaginați-vă un lift spațial cu ajutorul căruia poți ajunge pe orbită și pe alte planete cu bani mai puțini și cu o viteză record. Unii oameni de știință estimează că, în loc să fie nevoie de șase-opt luni pentru a ajunge pe Marte, liftul spațial ar putea duce oamenii și încărcătura acolo în trei-patru luni sau chiar 40 de zile, scrie ScienceAlert.
Ideea ascensoarelor spațiale nu este nouă, dar proiectarea unei astfel de structuri nu va fi o sarcină ușoară și pe acest drum există multe alte probleme, în afară de tehnologie. Dar compania japoneză Obayashi Corporation cred că este posibilă realizarea acestui proiect pînă în 2050, relatează focus.ua
Această idee a companiei japoneze a fost exprimată pentru prima dată în urmă cu 12 ani și de atunci s-a discutat dacă este posibilă construirea unui lift spațial. Unii oameni de știință consideră că este imposibil de realizat un astfel de proiect.
În prezent, lansarea în spațiu a astronauților și a încărcăturii cu ajutorul unor vehicule de lansare este foarte costisitoare. De exemplu, potrivit unui raport al NASA, viitoarele misiuni cu echipaj uman pe Lună vor costa aproximativ 4,1 miliarde de dolari fiecare. Iar o mare parte din cheltuieli se duc pe combustibilul necesar pentru astfel de misiuni în spațiu.
Dar ascensoarele spațiale nu au nevoie de combustibil. Potrivit unor proiecte, lifturile spațiale vor transporta încărcături pe orbită cu ajutorul unor vehicule electromagnetice. Acestea pot primi energie de la distanță, de exemplu, cu ajutorul luminii solare sau al microundelor.
Potrivit reprezentanților Obayashi Corporation, ascensorul spațial va reduce semnificativ costurile de livrare a încărcăturilor în spațiu. Acesta va costa aproximativ 114 dolari pentru 1 kg. Deși alte estimări sugerează că ar putea costa mai mult de 500 de dolari pe 1 kg. Prin comparație, în prezent cel mai ieftin este să trimiți încărcături în spațiu cu vehiculul de lansare Falcon 9 al SpaceX. O astfel de livrare costă aproximativ 2.450 de dolari pe 1kg.
În afară de costuri, ascensorul spațial are și alte avantaje. Vehiculul Obayashi Corporation va avea zero emisii nocive. Cu o viteză relativ mică, de aproximativ 200 de kilometri pe oră, aceste lifturi se vor deplasa mai încet decît vehiculele de lansare, dar cu mai puține vibrații, ceea ce este bine pentru echipamentele sensibile
În prezent, unul dintre cele mai mari obstacole în calea construirii unui lift spațial este din ce material ar trebui de construit tubul prin care se va deplasa liftul. Pentru a rezista la stresul imens, tubul ar trebui să fie foarte gros dacă ar fi construit din oțel, de exemplu. Dar acest lucru ar necesita mai mult oțel decît cel existent pe Pămînt.
Preluat de la: Noi.md