Iubita lui Elon Musk a născut primul copil al cuplului

Miliardarul Elon Musk, fondatorul şi directorul general al companiilor Tesla şi SpaceX, a anunţat luni seară, în cadrul unei conversaţii purtate cu unul dintre admiratorii săi pe Twitter, că partenera lui de viaţă, cântăreaţa canadiană Grimes, a născut primul copil al cuplului.

”Mama şi bebeluşul se simt bine”, a scris antreprenorul sud-african, în vârstă de 48 de ani, pe aceeaşi reţea de socializare.

Atunci când i s-au cerut detalii despre copil, Elon Musk a precizat doar că bebeluşul este un băieţel, iar când a fost întrebat care este numele pe care acesta îl va purta, Musk a răspuns ”X AE A-12 Musk”, scrie Agerpres.

Antreprenorul nu a făcut referire la numele mamei, dar presa din Statele Unite a speculat de ceva timp în legătură cu relaţia pe care el o are cu cântăreaţa canadiană Grimes.

La începutul lunii ianuarie, Grimes, în vârstă de 32 de ani, a distribuit pe reţeaua Instagram o fotografie care o prezenta în timp ce era însărcinată. Artista canadiană, al cărei nume real este Claire Elise Boucher, a dezvăluit cu acea ocazie faptul că Elon Musk este tatăl copilului.

Cuplul s-a aflat în atenţia presei încă de la prima sa apariţie publică la Gala Met 2018, surprinzând atât lumea muzicală, cât şi pe cea a afacerilor. La eveniment, Grimes a purtat un colier cu logoul companiei Tesla.

Bebeluşul născut luni este primul copil al cuplului.

Elon Musk are alţi cinci fii – gemeni şi tripleţi, născuţi prin fertilizare in vitro – din prima lui căsătorie, cu Justine Wilson (2000-2008). Primul fiu al cuplului Musk-Wilson, Nevada Alexander, a murit la vârsta de 10 săptămâni din cauza sindromului morţii subite la sugari. Magnatul sud-african a fost căsătorit şi cu Talulah Riley, de două ori, în perioadele 2010-2012 şi 2013-2016.


Preluat de la: Publika.md