Îți îngheață privirea. Un bărbat din Constanța a intrat în mare pe cod galben de viscol și vijelie (VIDEO)

Prea curajos, prea înfierbântat. Un bărbat din Constanța, îmbrăcat sumar, s-a aventurat și a intrat în Marea Neagră în această dimineață. Asta deși România se află sub cod galben de vijelie și ninsori. Mai mult, vântul bate în rafale de până la 70 de kilometri la oră, iar valurile mării sunt foarte puternice. 

De asemenea, un practicant al sporturilor extreme a profitat de vântul puternic pentru a face kite-surfing pe litoralul românesc.

Temperatura apei mării în toată România nu este nici pe departe potrivită pentru înot, potrivit portalului SeaTemperature. Cea mai caldă temperatură a mării din România este astăzi de 6,6°C, în Mangalia, iar cea mai rece temperatură a apei este de 5,1°C, la Sulina. 

 


Preluat de la: Publika.md