Italia se pregăteşte de introducerea unor noi restricţii anti-coronavirus

Italia se pregăteşte de introducerea unor noi restricţii anti-coronavirus. O propunere privind prelungirea stării de urgenţă va fi dezbătută săptămâna viitoare în Parlament.

Pe fondul creşterii numărului de contaminări cu noul coronavirus, care a depăşit pragul de 2.500 în ultimele zile, autorităţile italiene iau în calcul introducerea de noi restricţii.

De sâmbătă, purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie la Roma şi în regiunea Lazio. Marţi, premierul Giuseppe Conte va cere Parlamentului prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021, transmite Mediafax.

„Recomandăm să menţineţi o linie comportamentală prudentă. Adică păstraţi distanţarea fizică, folosiţi măştile de protecţie, spălaţi-vă pe mâini şi, mai ales, evitaţi aglomeraţia”, a declarat Giovanni Rezza, directorul Departamentului pentru Prevenţie din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a îndemnat la rândul său populaţia să lupte încă 7-8 luni cu „cuţitul în dinţi” pentru a ieşi complet din pandemia de COVID-19.

Italia a înregistrat 2.844 de cazuri de infectare şi 27 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore. În total, Italia are până acum 322.751 de cazuri de contaminare cu coronavirusul SARS-CoV-2, dintre care 35.968 fatale.


Preluat de la: Publika.md