Cu paşi lenți, viaţa în Italia revine la normal. După aproape două luni de carantină totală, străzile din Veneţia sunt acum iarăşi pline, dar nu de turişti, cum era până acum, ci de localnici. Aceştia au ieşit în număr mare în oraş după mai multe săptămâni de izolare.
Localnicii nu au uitat de medicii, care şi-au riscat viaţa pentru a-i salva pe cei bolnavi de COVID-19. Oamenii au aplaudat îndelung în semn de recunoştinţă.
Revin la viaţă normală şi locuitorii din Sicilia. În timp ce unii au ieşit pentru prima dată la o plimbare, alţii mai curajoşi s-au scăldat în mare.
– Este prima baie?
– Da, prima baie. Îmi place să înot, de aceea am venit să înot puțin și pe urmă plec.
– Cât ați visat acest moment?
– De mult timp. Este o adevărată plăcere. Pentru mine, marea este o sursă de bunăstare.
– Este prima noastră plimbare.
– Sunteţi fericită?
– Da, doamnă, cum să nu fiu? Suntem lângă mare.
Italia a fost lovită din plin de COVID-19. Boala a luat aproape 30 de mii de vieţi. În jur de 90 la sută dintre cei decedaţi aveau peste 70 de ani. Această ţară are a doua cea mai îmbătrânită populaţie din lume, după Japonia.
Preluat de la: Publika.md