Isprava unui bărbat din Briceni: A urcat beat la volan, a accidentat un mormânt și a fugit de la fața locului (FOTO)

Un bărbat din Briceni riscă până la 10 zile de arest, după ce fiind în stare de ebrietate la volan a accidentat un mormânt și a fugit de la fața locului. În seara zilei de ieri, acesta a plecat să-și viziteze fratele răposat.

Incidentul a avut loc în satul Caracușenii Vechi din raionul Briceni.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Briceni, Svetlana Talpă, un bărbat în vârstă de 41 de ani, locuitor al raionului Briceni, conducând automobilul de model VAZ 2106, a comis un accident rutier, iar ulterior a părăsit locul accidentului, fără a anunța poliția.

În timpul documentării cazului, conducătorul auto a fost stabilit la domiciliu, iar unitatea de transport era parcată lângă gospodăria sa. 

Șoferul fiind în stare de ebrietate avea un comportament agresiv, înjura cu cuvinte necenzurate în adresa angajaților poliției, ulterior fiind escortat la IP Briceni pentru documentarea cazului.

În urma testării cu alcooltestul, în aerul expirat de bărbat s-a stabilit 1,04 mg/l alcool. 

Șoferul a declarat oamenilor legii că a consumat băuturi spirtoase după comiterea accidentului. 

Dacă va fi găsit vinovat, conducătorul auto riscă o amendă de la 40 la 50 unități convenționale sau privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an sau muncă neremunerată în folosul comunității de 20 la 40 de ore sau arrest pe un termen de la 7 la 10 zile.

Iar în cazul în care va recunoaște că a condus autovehicolul în stare de ebrietate, șoferul riscă să fie sancționat cu amendă de la 400 la 500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an.

 


Preluat de la: Publika.md