„Locurile de agrement unde nu se respectă regulile vor fi sistate din activitate, fie individual, fie pe tot sectorul”. Declaraţia a fost făcută de premierul Ion Chicu, în contextul situaţiei epidemiologice grave din ultima perioadă. Potrivit prim-ministrului, pe parcursul acestei săptămâni, angajaţii ANSP vor evalua situaţia prin efectuarea unor controale, astfel încât să se asigure că proprietarii şi administratorii locurilor de agrement respectă toate regulile sanitare.
„Evoluţia este negativă, deja pentru a doua săptămână creşte numărul de cazuri. Repetăm ceea ce se întâmplă în regiune şi în lume. În mai multe ţări se înnoiesc acele anti-recorduri, în special în ţările vecine. În aceste condiţii, este necesar să menţinem restricţiile.
Vom lua toate condiţiile de diminuare a riscurilor. Eu cred că timp de o săptămână acest lucru să fie efectuat, iar patronii şi administratorii acestor localuri să înţeleagă riscurile date şi să ia măsurile de protecţie. Nu este exclus ca obiectivele unde nu se respectă regulile vor fi sistate activităţile, fie individual, fie pe tot sectorul.
Totodată, premierul a menţionat că pe lângă faptul că nerespectarea regulilor pun în risc sănătatea cetăţenilor, acest lucru provoacă şi mari cheltuieli bugetare.
„Noi consumam bani publici foarte mari, care nu ar fi necesari de cheltuit dacă am avea o mai mare responsabilitate cu toţii. De aceea indemn sa se respecte regulile epidemiologice”, a declarat premierul, Ion Chicu.
Publika.md aminteşte că vineri, Comisia Naţională Extraordinară de sănătate publică a luat decizia de a sista activitatea piscinelor, iar de la întâi august a fost extinsă starea de urgenţă până la sfârşitul verii.
Preluat de la: Publika.md