Primarul general Ion Ceban a transmis un mesaj locuitorilor Capitalei, invitîndu-i să participe la manifestările dedicate Hramului:
„Pe parcursul zilei de astăzi, vă invităm în Piața Marii Adunări Naționale și în scuarul Catedralei Mitropolitane, unde am pregătit un program variat: tîrguri ale producătorilor autohtoni și ale meșterilor populari, bucate tradiționale, expoziții de pictură, spectacole folclorice, iar seara, un concert extraordinar cu participarea artiștilor noștri îndrăgiți.
Vă așteptăm în centrul Capitalei pentru a sărbători împreună istoria, cultura și tradițiile care ne definesc.”
Programul cultural dedicat Hramului Chișinăului se desfășoară pe tot parcursul zilei de 14 octombrie, culminînd cu un concert festiv în Piața Marii Adunări Naționale, unde vor evolua artiști autohtoni îndrăgiți.
De asemenea, vizitatorii pot descoperi în centrul orașului tîrguri cu produse locale, expoziții de artă, meșteșuguri tradiționale și gastronomie moldovenească, care reflectă bogăția și diversitatea culturală a Chișinăului.
Preluat de la: Noi.md