Iohannis: Vom fi extrem de atenți la scrutinul de duminică

România va fi extrem de atentă la desfășurarea turului doi al alegerilor prezidențiale din țara noastră. Declarația a fost făcută, marți seara de către președintele român, Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă. 

”M-am bucurat să văd, în primul tur, un vot al cetățenilor pentru candidata Maia Sandu, acesta fiind, de fapt, un vot în favoarea unei evoluții democratice ireversibile a Republicii Moldova pe care România a susținut-o permanent și o susține fără rezerve.

Am subliniat mereu că drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiției, și prin consolidarea democrației.

România va continua să sprijine Republica Moldova în eforturile sale reale de modernizare.

Deja țara noastră a investit semnificativ și dezinteresat în infrastructură, în proiecte de interconectare, în școli, spitale, grădinițe și în multe alte domenii în folosul direct al cetățenilor, pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru consolidarea democrației.

Suntem și ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din Republica Moldova, în ansamblul său. Vom fi extrem de atenți la desfășurarea scrutinului din această duminică pentru a ne asigura că viitorul Republicii Moldova este decis exclusiv de votul liber exprimat al cetățenilor, în cadrul unor alegeri democratice, corecte și libere de orice interferențe nedorite”, a declarat Klaus Iohannis.


Preluat de la: Publika.md