Iohannis și Ciolacu, notificați oficial

Compania canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), amenință România cu un nou proces la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile (ICSID) din Washington. Asta după ce Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a refuzat cererea RMGC de a prelungi licența minieră Roșia Montană, care a expirat pe 20 iunie, cu încă 5 ani, până în 2029.

Gabriel Resources a trimis o notificare oficială de dispută președintelui și premierului României, invocând două tratate bilaterale de protejare a investițiilor, după ce ANRM a refuzat prelungirea licenței miniere Roșia Montană, care a expirat pe 20 iunie. Compania afirmă că acest refuz este o încălcare a legislației românești și a tratatelor bilaterale, și consideră că decizia este arbitrară și nejustificată. „Compania consideră că această decizie arbitrară și nejustificată, contrară legislației românești, reprezintă încă o violare revoltătoare de către România a regulilor statului de drept și a drepturilor investiționale stabilite ale Gabriel Resources, protejate de multiple tratate bilaterale. Momentul deciziei, la doar 3 luni de la finalizarea procedurii de arbitraj a companiei împotriva României, confirmă cu tărie o decizie calculată și politic motivată de a împiedica în mod irevocabil demersul Gabriel Resources și RMGC de a dezvolta proiectul Roșia Montană, fără respectarea drepturilor juridice și fără justă compensație”, spun cei de la Gabriel Resources într-un comunicat oficial, potrivit Acceswire.com. Gabriel Resources subliniază că România a susținut validitatea licenței miniere în apărarea sa la ICSID, citând prelungirea acesteia în 2019, și consideră că decizia ICSID din martie s-a bazat pe validitatea neîntreruptă a licenței. Compania susține că ANRM și-a justificat refuzul prin pretinse nereguli în documentația depusă, deși aceasta era similară și chiar mai detaliată decât cea din 2019.

Gabriel Resources i-a notificat pe Iohannis și Ciolacu Conform reglementărilor ICSID, după emiterea notificării de dispută, urmează o perioadă de 90 de zile pentru a încerca o rezolvare amiabilă. Gabriel Resources și-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri la nivel înalt cu Guvernul României. „Gabriel Resources și-a reiterat disponibilitatea de a purta discuții la nivel înalt cu Guvernul României în scopul de a se ajunge la o soluție convenabilă pentru ambele părți. Pentru a facilita acest lucru, Gabriel Resources a trimis o invitație oficială Guvernului la negocieri purtate cu bună-credință cu privire la refuzul prelungirii licenței”, conchid canadienii.
La jumătatea anului, Gabriel Resources dispunea de numerar în sumă de 2,5 milioane dolari, plus 1,5 milioane dolari puși deoparte pentru taxele aferente cererii de anulare a deciziei favorabile României a ICSID din martie. În mai, compania a încasat 3,25 milioane dolari de la investitori, în urma unui plasament privat de acțiuni. În aprilie, ANAF și Ministerul Finanțelor au început executarea silită a Gabriel Resources pentru a recupera costurile de 10 milioane de dolari ale arbitrajului, demers contestat de companie. Anterior, Fiscul pusese sechestru pe participația de peste 80% a Gabriel Resources la RMGC, contestată de asemenea de companie.


Preluat de la: Timpul.md