Investiţiile au crescut cu 6,7% în trimestrul I

În trimestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023, anunţă miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS), conform News.ro.

”În trimestrul I 2024 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 34,647 miliarde lei, în creştere cu 6,7%, comparativ cu trimestrul I 2023”, arată datele INS. În trimestrul I 2024, comparativ cu trimestrul I 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 6,7%, creştere înregistrată la elementul de structură alte cheltuieli de investiţii cu 165,2%. Scăderi s-au înregistrat la elementele de structură: lucrări de construcţii noi cu 9% (18,530 miliarde lei) şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,9% (9,776 miliarde lei).

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc).


Preluat de la: Timpul.md