(INVESTIGAȚIE) Foste eleve de la Școala Profesională nr. 2 încep să vorbească despre cum Andrei Pavaloi, actual șef al Direcției educație la Primăria Chișinău, le teroriza pe fete

Traumele psihologice trăite de un om îşi vor lăsa amprenta pe tot parcursul vieţii. Situația este mult mai gravă când persoana este la vârsta adolescenței, departe de casă, vulnerabilă și fără a avea cui cere un sfat, o mână de ajutor, spun psihologii. Scriu aceste gânduri fiind profund emoționată de câteva mesaje primite în poștă de la câteva foste eleve de la Școala Profesională nr. 2 din Chișinău. Cele mai multe dintre ele muncesc acum peste hotare, s-au măritat, au copii. Nu s-au dus de bine ce le era acasă, ci fugind, fără a privi înapoi, pentru a lăsa în urmă totul și a uita umilința și frica prin care au trecut când au fost studente. Majoritatea dintre ele sunt de la sat și au venit speriate într-un oraș care li se părea enorm și nepăsător, ca să învețe o meserie.

„Am plâns când am citit articolul pe internet intitulat „Se apropia de domnișoare și le spunea că le așteaptă la el în odaie peste 10 minute”. Detalii șocante despre șeful Direcției Educație a primăriei mun. Chișinău”, din TIMPUL”, își începe mesajul Veronica, fostă elevă la Școala Profesională nr. 2. Vă reamintim că în acel articol a fost publicată plângerea unei eleve care povestește că atâta timp cât a locuit în cămin, între 2009 și 2013, Andrei Pavaloi, actualul șef al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (pe atunci angajat al Școlii Profesionale nr. 2), se purta foarte urât. Citez: „În fiecare seară veneau la el membri ai PL și beau, fumau, cântau”, „amenința fetele cu exmatricularea și le spunea să-l aștepte în camere, lovea elevii dacă nu făceau ce spunea”, „intra la fete când se spălau și se uita la ele”, „amenința fetele că vor rămâne fără cămin dacă se vor plânge părinților”…

La Școala Profesională nr. 2 Andrei Pavaloi a activat din 2002 până în 2016. A început cu funcția de profesor de istorie, director adjunct gospodărie și a ajuns director adjunct pe educație.

„Am vorbit cu fetele, nici una nu a uitat de spaima și emoțiile pe care le-am avut atunci, la 15-16 ani. Ne-am mirat tare că o astfel de persoană a fost numită într-o funcție importantă, în loc să fie pedepsită. Am hotărât să scriem doar după ce președintele țării ne-a numit pe noi, cei plecați de acasă, electorat paralel. Ne-am dat seama de ce un om ca Pavaloi este promovat de socialiști, fiindcă ei astfel sunt în albia lor”, ne-a scris Veronica N. (numele real al tinerei este schimbat, din motive lesne de înțeles).

„Suntem dezamăgite total. Nu există dreptate în Moldova. Ei sunt protejați. Atunci erau cererile noastre la poliție, se ținea cont de principiul confidențialității, fetele erau pe loc, dar acum e tare greu de demonstrat”, spun cu tristețe fostele eleve.

„E foarte simplu să amăgești o adolescentă de 16 ani. Directoarea nu vroia să scoată gunoiul din casă. Nimeni nu ne credea că spunem adevărul. Directoarea zicea că spunem minciuni, venea polițistul – la fel. Nimeni nu ne proteja”, afirmă Veronica.

La Școala profesională învață elevi după clasa a IX-a, majoritatea sunt de la țară. Au părinții săraci sau sunt plecați peste hotare. Nu are cine să-i protejeze. Fetele nu știu să-și apere drepturile. Sunt copii buni, dar complexați, fricoși. Erau și părinții care, nu știu de ce, sunt de partea profesorilor.

„Se întâmpla ca chiar și părinții să le spună profesorilor: „bateți-i, educați-i”. Cei mai mulți eram speriați, amenințați, nimeni nu ne proteja”, a menționat una dintre fostele eleve. Deși au fost și cazuri când părinții s-au implicat și pur și simplu și-au luat copiii de la școală.

Am stat de vorbă pe această temă și cu câțiva foști angajați. Ei au afirmat că în acel colectiv era o regulă nescrisă de a nu scoate gunoiul din casă și de fiecare dată, orice s-ar fi întâmplat, să fie dată vina pe copii, dar nu pe vreun profesor. Elevul pleacă, dar colegii rămân și trebuie să fie totul bine, ca și cum nimic straniu nu se întâmplă.

„Andrei Pavaloi are dibăcia, însușirea de a se lipi de oamenii care pot să-l ajute. Știe să se lingușească. Asta e o trăsătură care ajută în carieră la noi. Curând, acest cusur va fi o calitate. Dacă a ajuns Pavaloi șef al Direcția educației, e sfârșitul lumii. Și oriunde te întorci, șefii sunt de felul acesta”, ne-a spus unul dintre foștii colegi, afirmând în același timp că Pavaloi era bun ca profesionist, dar nu-și putea stăpâni viciile.
Andrei Pavaloi nu are o reputație bună nici ca familist. El a fost însurat de trei ori. Pe culoarele Școlii profesionale se vorbește că era agresiv și cu soțiile sale, pe una dintre ele dând-o afară noaptea din casă cu copilul în brațe.

De la liberali la socialiști, o cale nu prea lungă

Aici nu e nevoie de comentat mult, concluziile vin de la sine. E știut bine faptul că Andrei Pavaloi era membru al Partidului Liberal, când aceștia aveau un cuvânt greu de spus în Consiliul Municipal Chișinău. Cu toții ne amintim de scandalul licitațiilor trucate în sectorul Educației, de mâncarea cu termenul de valabilitate expirat și cu viermi din grădinițe. Atunci, Pavaloi era șef al Direcției educație, tineret și sport din sectorul Râșcani. Iar șef al Direcției generale Educație, Tineret și Sport era Alexandru Fleaș, un prieten de-al lui Chirtoacă, prezent la vestita petrecere din garajul primăriei.

I-am întrebat pe foștii colegi cum s-a întâmplat ruptura dintre Pavaloi și Partidul Liberal. Nimeni nu-și amintește ce s-a întâmplat concret. Acesta a trecut la socialiști de când primar a devenit socialistul Ivan Ceban. Pavaloi este avansat și protejat. Mai întâi, Ivan Ceban o sancționează pe Rodica Guțu, șefa Direcției generale educație, pentru că a fost într-o excursie peste hotare cu 40 de manageri școlari și spunea dlui, că nu ar fi fost o perioadă prea bună pentru distracții. Deși Rodica Guțu declara că nu a fost în excursie, ci se afla în acea perioadă în concediul anual, semnat de primarul general. Până la urmă, aceasta, împreună cu doi adjuncți, sunt nevoiți să-și dea demisia, iar șef interimar al direcției este numit nimeni altul decât Andrei Pavaloi.

Despre educație

Despre sistemul educațional din municipiul Chișinău se vorbește demult. Să ne referim acum și la o altă perioadă din viața lui Pavaloi, când era șef pe educație în sectorul Râșcani, funcție care a servit drept trambulină pentru a ajunge șef al Direcției generale educație, tineret și sport. De-a lungul anilor, a fost prototipul mai multor scandaluri generate de decizii dubioase și de un comportament cel puțin controversat.

Direcția Educație, Tineret și Sport a sectorului Râșcani – campion la achiziții „PE SUB MASĂ”.

Să aruncăm o privire asupra activității domnului Pavaloi de pe timpurile când acesta deținea funcția de Șef al DETS din sectorul Râșcani. Presa a scris multe despre achizițiile publice dubioase înfăptuite sub bagheta lui Andrei Pavaloi. Venim doar cu câteva dintre ele, ca să zicem, mai de rezonanță.
Ala Revenco, președinta Asociație Obștești „Părinți solidari” și membrii Asociației pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER) ne-au oferit mai multe informații la acest capitol.

În anul școlar 2019-2020, Direcției Educație, Tineret și Sport Râșcani i-au fost alocate din bugetul municipiului Chișinău peste 10 milioane de lei pentru lucrări de reparație în grădinițe. Dar în procesul de valorificare a acestor resurse financiare, DETS Râșcani truchează procedurile de achiziții publice prin divizarea achizițiilor în loturi pentru a evita regulamentul cu privire la procedurile de achiziții publice .

„Astfel, Grupul de lucru al DETS Râșcani a micșorat artificial pragul financiar al achiziției pentru a avea posibilitatea de aplicare a procedurii Cererea Ofertelor de Prețuri Fără publicare (COPF), care, evident, nu prevede publicarea anunțului în Buletinul Achizițiilor Publice sau pe pagina web a autorității contractante. De asemenea, în cazul acestor proceduri lipsește posibilitatea participării societății civile în cadrul grupului de lucru sau de vizualizare a informației privind achiziția efectuată în Registrul achizițiilor publice. Respectiv, în condițiile date, are loc favorizarea unui ofertant concret, dat fiind faptul că autoritatea contractantă (în cazul dat, DETS Râșcani) transmite documentația doar la agenții economici selectați, iar trei dintre aceștia înaintează și oferte, pentru a asigura respectarea condiției necesare de valabilitate. Nu e exclus că între ei exista o înțelegere cu privire la cine urmează să câștige contractul”, se menționează într-o analiză făcută de AGER.

E necesar de menționat că, doar în prima jumătate a lunii iulie 2018, DETS Râșcani a efectuat cel puțin 15 proceduri de achiziții de tip COPF, uneori până la trei proceduri separate zilnic.

Încă o dovadă a delapidărilor comise de către Grupul de lucru DETS Râșcani este micșorarea valorii achiziției publice (în raport cu suma alocată) pentru a evita procedurile de achiziții publice transparente, în următoarele cazuri:

Primul caz se referă la achiziționarea lucrărilor de reparație pentru grădinița nr.196, suma alocată fiind de 300.000 de lei pentru blocul alimentar și 200.000 de lei pentru blocurile sanitare. Cu toate acestea, au fost efectuate proceduri separate pentru fiecare tip de lucrări (ceea ce reprezintă, de fapt, divizarea achiziției). De asemenea, valoarea achiziției lucrărilor de reparație pentru blocul alimentar a fost micșorată până sub pragul de 240.000 de lei, pentru a putea aplica procedura de achiziție fără publicare. În urma acesteia, câștigător al ambelor proceduri COPF a devenit un singur agent economic – SONDICOM SRL.
Al doilea caz, similar cu precedentul, se referă la achiziționarea lucrărilor de reparație pentru grădinița nr.76, suma alocată fiind de 300.000 de lei pentru reparația pavilioanelor și 100.000 de lei pentru cea a blocului alimentar. Ca și în primul caz analizat, au fost efectuate proceduri separate pentru fiecare tip de lucrări, iar valoarea achiziției pentru lucrările de reparație a pavilioanelor a fost micșorată până sub pragul de 240.000 de lei, așa încât să fie aplicată procedura de achiziție fără publicare.

Povestea continuă. DETS Râșcani a stabilit un nou record la divizarea achizițiilor – 8 contracte în aceeași zi! Au fost încheiate 8 contracte în valoare de 1 087 845 lei cu 3 agenți economici favoriți, ca urmare a 6 proceduri netransparentede achiziții publice, toate acestea având aceeași dată – 26 iulie 2018.

Schemele de alimentație cu produse alterate

Schemele de alimentație cu produse alterate și-au mărit aria de activitate de la un sector la tot municipiul. E vorba iarăși inclusiv de DEST Râșcani, unde șef era domnul Pavaloi.

Deja doi ani au trecut de la reținerile în dosarul licitațiilor trucate și de la acel scandal privind livrarea produselor de proastă calitate și alterate în grădinițele din mun. Chișinău, dar „Lovis-Angro” SRL, una dintre companiile figurante în dosarul respectiv, continuă să aibă un succes deosebit în domeniul achizițiilor publice de produse alimentare și să încheie sute de contracte de acest fel anual. Ba mai mult, prețurile propuse de „Lovis-Angro” SRL sunt cu până la 65% mai mari decât în ofertele propuse de alți agenți economici.

Menționăm că DETS Râșcani este una dintre autoritățile contractante, care a semnat cele mai mari contracte cu compania „Lovis-Angro” SRL. Astfel, pentru alimentarea copiilor din grădinițele din sectorul Râșcani, în perioada 27.12.2018 – 03.01.2019, au fost încheiate cinci contracte, în valoare totală 11 mln. 924.710 lei. Și asta în condițiile în care această firmă a fost trecută în lista neagră a agenților economici cu care nu mai era voie de încheiat contracte, după investigațiile efectuate de către Centrul Național Anticorupție.

Plătește de patru ori mai scump pentru o pagină web

82.000 de lei din bani publici a plătit Direcția Educație, Tineret și Sport a sectorului Râșcani din municipiul Chișinău pentru elaborarea și administrarea paginii web proprii. Pentru această achiziție publică, DETS Râșcani a folosit cea mai netransparentă procedură, adică a semnat contract direct (nr. 32 din 13.02.2018). Un detaliu interesant este faptul că contractul respectiv a fost semnat exact cu două zile înainte de a deveni obligatorie utilizarea sistemului de licitație pentru achizițiile de valoare mică (15.02.2018), prevedere votată de consilierii municipali la sfârșitul anului 2018.

Pentru comparație, DETS Botanica, practic, în aceeași perioadă de timp, și-a făcut și ea pagina web proprie. Doar că a plătit de patru ori mai puțin, adică 19.200 de lei cu TVA. DETS Botanica a desfășurat achiziția publică prin sistemul MTender.

Amintim că în activitatea DETS Râșcani au mai fost constatate practici dubioase, când la o procedură de achiziție publică a descalificat unii operatori economici, ca peste câteva zile să constate că „actele care lipseau inițial au fost găsite”.

Și acestea sunt doar câteva exemple despre care a aflat opinia publică. Câte astfel de cazuri mai sunt ar trebui să investigheze organele de resort.

Alo, domnule șef pe educație, unde-s banii?

Așadar, am văzut cine conduce Direcția Educație, Tineret și Sport a municipiului. Asta e ceea ce ține de „trecutul glorios” al domnului Pavaloi. Nu e mai puțin „eroic” și prezentul său. Doar câteva exemple. Bugetul pentru anul 2020, aprobat de către CMC pentru învățământul municipal a fost executat doar în proporție de 65 la sută. Ce să însemneze aceste cifre? Nimic altceva decât faptul că chișinăuienii vor achita impozite pentru credite care nici măcar nu au fost utilizate conform destinației. Acum să vedem unde, dar principalul, cum au fost gestionate cele 65 de procente ale bugetului pentru învățământ?

Ar fi fost normal și firesc ca la această întrebare să răspundă primarul general împreună cu Direcția finanțe a primăriei. Ori, în cel mai rău caz, același Pavaloi. Ar fi fost bine, dar nu e. Căci metodele dubioase de utilizare a banilor publici domnul Pavaloi le-a preluat și le utilizează cu succes, de la direcția preturii Râșcani, unde dânsul a fost șef. Am putea spune, cu și mai mare succes și la scară mult mai mare.

Sub umbrela luptei cu pandemia se cheltuiesc sume enorme de bani publici pentru procurarea a tot felul de mărfuri, cum ar fi calculatoare, ștergare, veselă etc. Și asta la prețuri duble și fără a fi organizate licitații. Și asta neținând seama de faptul că toate acestea au fost deja procurate o dată prin licitație de către primărie. Sumele se ridică la milioane. Fiind ignorată decizia CMC de a procura orice pentru primărie doar de până la 80 de mii de lei fără TVA. Nu are nici o treabă cu deciziile CMC nici primarul general, nici, cu atât mai puțin, dl Pavaloi, vorba vine. O mână spală pe alta.

Și ultima dovadă a acestui fapt este acordarea a peste 50 de milioane de lei pentru reparația grădinițelor. Putem căuta mult și bine pe paginile web ale primăriei informații cu privire la organizarea licitațiilor MTender în acest scop. Nu vom găsi, pentru că ele nu au fost organizate, pur și simplu. Primăria, în frunte cu primarul general Ivan Ceban, prin intermediul lui Pavaloi, nu vor să știe de transparența decizională. La ce bun, dacă la conducerea țării sunt „ai noștri”? În caz de apare vreo problemă, „ne vor acoperi”. Iar noi, locuitorii capitalei, vom achita încă mult timp din impozitele noastre creditele delapidate de către domnul Pavaloi, șeful interimar al DETS și cel mai bun prieten al familiei Ceban.

Ar fi cazul să venim cu niște concluzii. Nu o vom face Și așa totul este clar. Doar o mică mențiune. De ce primarul general Ivan Ceban a ales să promoveze o persoană cu o astfel de reputație? Or, în învățământ nu ar trebui să activeze profesioniști curați ca lacrima din toate punctele de vedere? Poate ne răspunde la această întrebare domnul primar general Ivan Ceban.

Natalia Codreanu / Timpul.md


Preluat de la: Timpul.md