Întrevedere Mihai Popșoi – Luminița Odobescu 

Discuțiile s-au purtat în marja Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova și au reflectat relațiile excelente de parteneriat strategic între cele două state.

În cadrul întrevederii, cei doi miniștri și-au reafirmat angajamentul de colaborare în cadrul proiectelor comune menite să consolideze reziliența și dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova. Luminița Odobescu a reiterat angajamentul ferm al României de a susține în continuare eforturile Republicii Moldova pentru avansarea reformelor europene.

Mihai Popșoi a mulțumit României pentru sprijinul constant oferit țării noastre în procesul de integrare europeană.

Un subiect central al discuțiilor l-a constituit cooperarea energetică. În contextul provocărilor actuale legate de securitatea energetică, cei doi miniștri au convenit asupra accelerării proiectelor de interconectare energetică între România și Republica Moldova, precum și a explorării unor noi oportunități de cooperare în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

Cei doi miniștri au discutat, de asemenea, despre intensificarea schimburilor comerciale și a cooperării economice, inclusiv în cadrul proiectelor strategice de infrastructură ce pot contribui la creșterea interconectivității între cele două țări, precum și la facilitarea accesului la piețele europene.

De asemenea, miniștrii au convenit să intensifice dialogul politic și coordonarea pe teme de interes comun în cadrul forumurilor regionale și internaționale, reiterînd angajamentul pentru aprofundarea relației strategice dintre Republica Moldova și România.


Preluat de la: Noi.md