Un ex-ofiţer din cadrul fostei Directii nr. 5 a lnspectoratului General al Poliţiei, Silvian Popov, reclamă că a fost supus șantajului și presiunii pentru a da declarații false împotriva lui Gheorghe Cavcaliuc, șeful adjunct de atunci al IGP, și a colonelului Valeriu Cojocaru, că figurează în „dosarul Petic”. În cadrul unei înregistrări video, trimise pe adresele electronice ale mai multor redacţii de ştiri, bărbatul afirmă că presiuni asupra sa au exercitat ex-procurorul PCCOCS Dumitru Răileanu și fostul angajat al Direcției nr. 5 Ion Cojocaru.
„În anul 2021, după alegerile parlamentare, am fost ameninţat şi şantajat cu închisoarea de către procurorii PCCOCS Dumitru Răileanu şi fostul meu coleg Ion Cojocaru, ca să dau declaraţii mincinoase. Sub presiune şi şantaj, la aceea perioadă, am spus şi am semnat lucruri false Pe domnul Cavcaliuc niciodată în viaţă nu l-am cunoscut personal”.
Popov, care apare în înregistrare video cu faţă blurată, susţine că a depus și un denunț la Procuratura Generală pentru a face lumină în acest caz și pentru a atrage la răspundere pe Dumitru Raileanu și Ion Cojocaru.
Cei doi nu au fost de găsit pentru a veni cu o replică la afirmaţiile lui Popov. Procurorul responsabil pentru comunicare cu mass-media Violina Moraru nu a răspuns la telefon pentru a ne spune dacă denunţul lui Popov a fost recepţionat.
În data de 25 ianuarie, PCCOCS a anunţat că urmărirea penală în cazul lui Gheorghe Cavcaliuc, care ar fi înscenat un viol și ar fi înscenat purtarea și păstrarea munițiilor s-a încheiat. Fostul şef-adjunct al Inspectoratului General de Poliţie și lider al Partidului Acasă Construim Europa este acuzat de procurori de abuz de serviciu, dar și că ar fi organizator al mai multor infracțiuni. Cavcaliuc pledează nevinovat.
Preluat de la: Publika.md