La cîteva ore după aceasta, summitul anunțat la Budapesta, a fost anulat. Casa Albă a confirmat marți, 21 octombrie, că nu există niciun plan concret pentru o întrevedere în viitorul apropiat, după ce secretarul de stat american Marco Rubio a discutat, luni, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Oficialii americani au descris discuția ca fiind „productivă”, însă au concluzionat că nu mai este necesară o întîlnire directă între cei doi lideri, notează Politico.
La rîndul său, într-o conferință de presă la Moscova, Serghei Lavrov a declarat că poziția Rusiei față de conflictul din Ucraina rămîne neschimbată de la întîlnirea Trump – Putin din Alaska, desfășurată acum două luni.
„Cred că oficialii americani au ajuns la concluzia că poziția Rusiei a rămas în mare parte neschimbată în timp și se încadrează în limitele cerințelor sale inițiale maximaliste”, a spus Serghei Lavrov, continuînd: „Rusia nu și-a modificat pozițiile față de înțelegerile și negocierile prelungite dintre Putin și Trump în Alaska”.
Vă reamintim că nu este prima dată cînd Vladimir Putin pune sub semnul întrebării legitimitatea președintelui Volodimir Zelenski şi cere organizarea de noi alegeri în Ucraina, încetarea așa-numitei „persecuții a vorbitorilor de rusă” și garanții că Ucraina nu va adera la NATO.
„Rămînem complet angajați acestei formule și am confirmat-o ieri în discuția cu Marco Rubio”, a mai spus Serghei Lavrov.
În plus, ministrul rus a ridicat problema transportului lui Putin la Budapesta, invocînd recenta amenințare a Poloniei de a pune în aplicare mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională dacă avionul liderului rus ar survola spațiul aerian polonez.
După întîlnirea din Alaska, Donald Trump a plecat fără nicio concesie din partea Rusiei, iar afirmațiile sale potrivit cărora Vladimir Putin ar fi dispus la pace au fost contrazise de refuzul Moscovei de a negocia direct cu Ucraina și de continuarea atacurilor asupra orașelor ucrainene.
Săptămîna trecută, Donald Trump a avut o discuţie telefonică cu Vladimir Putin, după care a anunțat că au făcut „progrese semnificative” și că plănuiesc o nouă întîlnire la Budapesta. Ulterior, l-a primit pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, însă a refuzat cererea acestuia de a livra rachete Tomahawk, presînd Ucraina să cedeze mai mult teritoriu pentru o „pace” convenabilă regimului de la Kremlin.
În acest context, marți, Serghei Lavrov a subliniat că Rusia respinge „semnalele venite din Washington” privind încheierea războiului pe liniile actuale.
„Nu locul sau calendarul sînt lucrurile principale, ci felul în care vom avansa pe fondul acestor chestiuni. Obiectivele asupra cărora am ajuns la o înțelegere extinsă în Anchorage rămîn prioritare”, a afirmat el.
Preluat de la: Noi.md