Bursele europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere, iar indicele londonez de referinţă FTSE 100 a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni, investitorii analizând date referitoare la inflaţia din Statele Unite, transmite CNBC, citat de news.ro.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a avansat cu 1%, iar majoritatea sectoarelor au fost în teritoriu pozitiv. Indicele sectorului auto a crescut cu 2,4%, dar cel al utilităţilor a scăzut cu 1,2%. FTSE 100 a atins marţi maximul ultimelor 10 luni, crescând cu peste 1,2% în tranzacţiile de după-amiază, deoarece încetinirea creşterii salariilor a ridicat speranţele pentru reduceri ale ratei dobânzii de referinţă. Indicele preţurilor de consum din SUA a crescut cu 0,4% în februarie şi cu 3,2% de la un an la altul. Acest lucru a fost în conformitate cu prognoza lunară a economiştilor, dar mai mare decât ritmul de 3,1% pe care îl aşteptau pentru cifra anuală, conform consensului analiştilor Dow Jones.
Indicele german DAX a avansat cu 1,23%, CAC 40 al bursei franceze cu 0,84%, în timp ce indicele italian FTSE MIB a urcat cu 1,31% şi cel spaniol IBEX 35 cu 0,61%.
Preluat de la: Timpul.md