India înregistrează, în prezent, cea mai rapidă creștere a numărului de cazuri de coronavirus din lume, raportând peste 75.000 de infecții noi pe zi.
Orașele aglomerate, stresul blocajului și lipsa de urmărire a contacților au răspândit Covid-19 în fiecare colț al țării de 1,3 miliarde de oameni. Săptămâna aceasta, autoritățile din India au spus că oamenii dintr-un trib minuscul de pe o insulă îndepărtată ar fi cei care au adus cu ei virusul. Experții în sănătate spun că rata de reproducere a virusului crește, pe măsură ce mai multe guverne disperate să stimuleze o economie aflată în dificultate, slăbesc restricțiile, motiv pentru care virusul se răspândește în continuare.
În timpul blocajului strict care a avut loc de la sfârșitul lunii martie până la sfârșitul lunii mai, majoritatea cazurilor Covid-19 din India au fost concentrate în zonele urbane, a mai spus doctorul Bhan, potrivit NY Times. Însă, pe măsură ce restricțiile asupra călătoriilor interstatale au fost reduse, multe persoane au început să se deplaseze din orașe în zonele rurale, aducând virusul cu ele.
Unele spitale publice au fost atât de copleșite, încât medicii au fost nevoiți să trateze pacienții pe holuri. În unele cazuri, persoanele aflate în stare critică nu au unde să primească ajutor, chiar dacă nu au coronavirus. O femeie din zona New Delhi a fost respinsă de opt spitale în 15 ore. A murit în spatele unei ambulanțe, în brațele soțului.
Peste 60.000 de indieni au murit din cauza Covid-19, iar țara va avea în curând al treilea cel mai mare număr de morți, după Statele Unite și Brazilia. Numărul său total de infecții raportate este deja al treilea în lume. India a raportat mai mult de 3 milioane de cazuri totale de COVID-19, iar creșterea numărului de cazuri zlinice este mai mare decât cel al Statelor Unite sau Brazilia, care au raportat între 40.000, respectiv 50.000 de infecții noi pe zi în ultimele zile.
Cu toate acestea, pe cap de locuitor, India a avut mult mai puține decese decât cele două țări, iar medicii spun că acest lucru s-a întâmplat datorită populației mai tinere. Se crede că persoanele în vârstă și cele cu greutate mare sunt mai vulnerabile la Covid-19. Unii experți se întreabă, totuși, dacă agențiile guvernamentale indiene nu sunt conștiente de numărul real de decese Covid-19 sau le raportează eronat, în mod intenționat, pentru ca populația să nu intre în panică. Unul dintre motivele pentru care țara raportează o creștere atât de accentuată a infecțiilor acum este că testează mai mult, notează The New York Times. În prezent, India efectuează aproape un milion de teste pe zi, comparativ cu 200.000 de teste pe care le efectua acum două luni.
Până în prezent, statul vestic indian Maharashtra, care găzduiește capitala comercială Mumbai, a înregistrat cele mai multe cazuri și decese. Un singur stat a reprezentat cel puțin 34% din decese în ultimele 14 zile. Peste 23.000 de oameni cu Covid-19 au murit acolo.
În Mumbai, unde milioane de oameni locuiesc în mahalale, în condiții improprii, în unele cazuri, opt sau zece persoane într-o cameră, virusul extrem de contagios s-a dovedit dificil de eliminat.
Acesta a străbătut mahalale precum Dharavi, un șir vibrant și nesfârșit de alei minuscule și case asemănătoare unor cutii din ambalaje, stivuite una peste alta. Într-o singură zi, săptămâna trecută, Maharashtra, care are o populație de 120 de milioane, a înregistrat 355 de morți. India raportează acum aproximativ 1.000 de Covid-19 decese în fiecare zi. Oficialii au declarat vineri că peste 73 la sută din noile cazuri provin din 10 din cele 28 de state din India. Cele mai afectate sunt Maharashtra, Tamil Nadu, Karnataka, Telangana și Gujarat.
Ca și în alte țări, răspunsul la virus a variat foarte mult de la o comunitate la comunitate. Medicii au spus că statele din nord-estul Indiei, unde grupurile comunitare religioase au condus campanii de conștientizare din ușă în ușă, s-au comportat mai bine în fața virusului decât în mult alte părți ale țării.
Thekkekara Jacob John, fost șef de virologie clinică la Christian Medical College din sudul statului Tamil Nadu, a declarat pentru New York Times că India va înregistra vârful epdiemiologic în septembrie. El s-a plâns că guvernul nu a urmat o strategie atentă de ieșire din blocajul său strict și că mulți oameni s-au săturat să rămână în casele lor atât de mult timp și au ignorat regulile privind distanțarea socială.
„Oamenii cred că este mai bine să contacteze virusul decât să moară de foame în casă”, a spus Jacob John. El consideră că unele părți din India au intrat deja în etapa de transmisie pe scară largă.
Joi, autoritățile din insulele Andaman și Nicobar din Golful Bengal au declarat că au depistat cel puțin 10 cazuri de virus în rândul triburilor mari andamoneze pe cale de dispariție, unul dintre cele cinci triburi vulnerabile care trăiesc în Andamani. Insulele sunt teritorii indiene, iar oficialii din domeniul sănătății au spus că, după ce șase membri ai tribului au fost testați pozitiv în urmă cu câteva săptămâni, lucrătorii medicali au efectuat testarea tuturor celor 60 de membri și au găsit încă patru cazuri pozitive. Un rezident din Port Blair, capitala Andaman, a declarat că există mai puțin de 100 de paturi pentru pacienții cu Covid-19 și doar o mână de ventilatoare.
Rezidentul a prezentat imagini din interiorul unui spital din Port Blair, care arătau grămezi de gunoi pe holuri. India monitorizează strict accesul la triburile sale indigene, care au statut protejat. Grupurile mici care locuiesc în insulele Andaman și Nicobar sunt unele dintre cele mai atent păzite, scrie libertatea.ro.
Preluat de la: Publika.md