Începe a doua etapă de înscriere în clasa I şi prima etapă de înmatriculare în clasele liceale

Astăzi începe etapa II de înscriere a copiilor în clasa I. Această etapă se va desfășura în perioada 22 iunie – 28 august. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Angela Cutasevici, în cadrul şedinţei operative a Primăriei.

Potrivit viceprimarului, până în data de 19 iunie inclusiv, au fost expediate 8438 de cereri, dintre care 2269 au fost înregistrate, iar înmatriculate – 1554. 

Angela Cutasevici a menţionat că Înscrierea a avut loc online prin intermediul escoală.md, iar părinții vor primi răspunsul privind înscrierea copiilor prin email sau pe platforma online.

Tot astăzi începe prima etapă de depunere a actelor pentru admiterea elevilor în clasele liceale pentru anul de studii 2020-2021. Această etapă se va desfășura în perioada 22 iunie – 10 iulie, iar cea de-a II-a etapă va avea loc în perioada 10 august – 18 august.

În urma analizei planurilor de învățământ, în următorul an de studii, urmează a fi înmatriculați 4821 de elevi în 186 de clase liceale. 


Preluat de la: Publika.md