Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit în flăcări, în urma unui incendiu, care a izbucnit aseară în jurul orei 19:00. Tragedia s-a produs într-un apartament de pe şoseaua Munceşti din Capitală, iar victima era chiar proprietarul. Imediat, la faţa locului au venit trei echipaje de pompierii. În timpul intervenției, salvatorii au evacuat o femeie în vârstă de 82 de ani din interiorul apartamentului, care a fost preluată de medici.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, focul a distrus bunurile materiale dintr-o cameră.
Preliminar cauza incendiului ar fi imprudența în timpul fumatului.
Toate circumstanțele producerii tragediei urmează a fi stabilite.
În acest context, salvatorii îndeamnă oamenii să respecte cu stricteţe regulile de utilizare a focului deschis şi exploatare a sobelor.
În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.
Preluat de la: Publika.md