Încă o localitate a ieşit din beznă. Pe străzile din satul Clișova Nouă, din raionul Orhei, a fost montată o reţea electrică de doi kilometri şi instalate 90 de becuri LED. Sistemul de iluminat stradal a fost inaugurat cu focuri de artificii.
Străzi iluminate înseamnă, în primul rând, siguranţă, spun locuitorii din satul Clișova Nouă, comuna Ciocâlteni.
” Este foarte greu să mergi în beznă ca să nu ştii unde te duci şi de unde vii. În sat au rămas doar bătrâni şi lor le este greu să vadă ziua, dar încă noaptea. „
” Foarte greu. Nu puteam ieşi noaptea nicăieri, dar acum te mai poţi întârzia undeva şi să vii fără frică. „
” Era frică, era teamă, acum lumea o să se simtă în siguranţă. „
Tudor Digori este primarul comunei Ciocâlteni, ales din partea Partidului Politic „ŞOR”. Acesta spune că toate cele trei sate din componenţa comunei sunt iluminate. Acum câteva zile, s-au aprins luminile şi pe uliţele din Fedoreuca, iar în satul Ciocâlteni, lucrările de iluminare stradală sunt pe ultima sută de metri.
”Dacă în Ciocâlteni mai erau unele felinare şi se mai vedea cât de cât, pe traseul central când mergeam nu se vedau satele Clişova Nouă şi Fedoreuca. De-atâta am hotărât să începem de la aceste sate. Deja, pe comună, în jur la 70 de procente e iluminat.”, a declarat Tudor Digor, primarul comunei Ciocâlteni.
”Pentru comuna Ciocâlteni au fost alocate în jur de două milioane de lei. Avem transformatoare de ultimă generaţie, care vor avea sistem de aprindere inteligent, ca să putem economisi şi banul public.”, a menționat Dinu Ţurcanu, preşedintele raionului Orhei.
În cadrul unui proiect social, iniţiat de echipa Partidului „ŞOR”, până la sfârşitul acestui an, proiecte similare de iluminat stradal urmează să fie realizate în peste o sută de localități din țară.
Preluat de la: Publika.md