Ministerul Sănătății a informat despre înregistrarea a încă două decese provocate de infecția COVID-19.
Este vorba despre un bărbat, de 71 ani, din orașul Bender, internat în Institutul de Medicină Urgentă. Bărbatul suferea de hipertensiune arterială de gradul II, ateroscleroză obliterantă a vaselor membrelor inferioare.
Cea de-a doua persoană este o femeie, de 72 ani, din municipiul Bălți, transferată în stare gravă din Bălți la Institutul de Medicină Urgentă la data de 04.04.2020, comorbidități: hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă.
Numărul deceselor de COVID-19, în Republica Moldova, a ajuns la 40.
Oamenii sunt rugați să stea acasă, să evite locurile publice și să respecte măsurile de igienă personală. Reamintim că, persoanele vârstnice și cele cu boli cronice fac parte din grupul de risc.
Preluat de la: Publika.md